Dă mai departe!

Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut. (Matei 25:40)

Doar terminasem cel de-al treilea an de colegiu, când am avut idea genială că ar fi extraordinar dacă aș petrece vara în Washington, D.C., Statele Unite ale Americii, cu unchiul și cu mătușa mea. Găsirea unui loc de muncă va fi un fleac, am gândit eu. În definitiv, sunt capabilă să scriu rapid la computer. Orice companie ar fi bucuroasă să mă angajeze. Ei bine, aceasta nu s-a întâmplat! După ce am așteptat cam mult timp pentru un interviu, am ajuns să vând cărți religioase.

Totul era bine în timpul săptămânii, dar ziua mea de închinare, sâmbăta, era un timp foarte singuratic pentru mine. Rudele mele, care nu sunt de religia mea, doreau să petreacă timpul cu mine. Deși îi iubeam, îmi doream să merg și la biserică. Pe atunci nu existau computere, telefoane mobile, transmisii religioase sau alte platforme media prin intermediul cărora să pot urmări serviciile religioase. Așa că stăteam pe verandă și citeam, ațipeam și iar citeam, și iar moțăiam. O țineam așa până la apusul soarelui. Cu siguranță, nu era Sabatul ideal!

Disperată, am solicitat-o pe mătușa mea să mă ducă cu mașina, în Sabatul următor, la biserica adventistă cea mai apropiată, ca apoi să mă întorc pe jos. Mătușa nu prea era încântată de această idee, dar eu eram sigură că voi întâlni vreo fostă colegă din colegiu care să mă aducă la întoarcere. În acea zi, doi necunoscuți, cuplul Laura și Terrell Danley, m-au invitat la ei acasă pentru prânz. Mulțumesc, Isuse! Nu pot să vă spun ce am mâncat atunci, dar ce știu sigur este că ospitalitatea lor a fost minunată – exact ceea ce aveam eu nevoie. În fiecare săptămână, îi căutam cu privirea și pur și simplu mă autoinvitam acasă la ei. Niciodată nu m-am simțit respinsă sau nedorită.

Acum să derulăm pe „repede înainte” timpul care a urmat: carieră, căsătorie, copii, nepoți și pensie. Timp de patruzeci și opt de ani, în Kansas, Missouri, familia mea a invitat oaspeți la masă, după terminarea programului la biserică. Sora soțului acelui cuplu de demult era membra bisericii noastre. Ce mică este lumea! În 2012, ne-am mutat în Atlanta, Georgia, și am continuat să fim ospitalieri. Nu pretind că sunt cea mai bună bucătăreasă, dar eu (împreună cu soțul meu, Walter) ofer ospitalitate din inimă. De ce? Pentru că, în urmă cu mai bine de patruzeci de ani, un cuplu s-a împrietenit cu mine; și pentru că ştiu din experiență cum este să te simți singură într-o zi de închinare și apoi să fii invitată la o masă caldă. A fost și pentru tine cineva o binecuvântare? Poate este timpul să dai și tu mai departe ceea ce ai primit.

Shirley Sain Fordham

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Publicate astăzi
Articolul precedentCuvintele care zidesc
Articolul următorTop 3