Vizită la o închisoare

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? (…) Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:35-39)

Femeile din închisoare îmi generează o mare întristare. Am avut acest sentiment atunci când am văzut în Africa această realitate. Multe dintre femei sunt închise fără un motiv suficient de serios sau pentru că, pur și simplu, nimănui nu-i pasă de ele. Unele au șanse foarte mici de eliberare. Odată am fost descumpănită pentru că am fost invitată să vorbesc în fața a două sute de femei din închisoare. După ce am căutat sfat de la prieteni și m-am rugat cu ardoare, am decis subiectul: „Nimic nu poate să ne separe de dragostea lui Dumnezeu.” Am plecat spre închisoare împreună cu echipa misionară medicală.

Sus de tot, o fereastră cu bare lăsa să intre aer și lumină. Pe pereți era o vopsea scorojită și mâzgăleli. Unele dintre femei aveau copii care dormeau în pătuțuri în infirmerie – aceasta până împlineau patru ani, ca apoi să fie le dați familiilor deținutelor sau să fie duși la orfelinat. Toate femeile aveau uniformă vărgată cu o literă sau două imprimate pe față sau pe spate, care era simbolul faptei penale săvârșite. Crimele se presupunea că ar fi fost: aruncatul apei fierte peste un soț abuziv, găsirea unor droguri sub scaunul din autobuz sau găsirea în casa lor, la percheziție, a unei chei de mașină sau a unui computer (furat de soțul care, între timp, fugise).

Gălăgia provocată de cei peste două mii de bărbați, unii dintre ei soții acestor femei, se putea auzi prin gardul de lemn care separa închisoarea. Copii frumoși au fost scoși să se joace pe gazonul tocit de afară. O banană dăruită fiecărei mame era un cadou pentru copil.

Dorința femeilor după hrană spirituală și după libertate era evidentă. Ele cântau și dansau cu însuflețire, când învățau cântece creștine vesele. Cântau și se rugau cu toată inima. Cred că Dumnezeu a auzit și a acceptat închinarea lor. Am admirat curajul lor și le-am îndemnat – deși m-am simțit stânjenită să le dau sfaturi acestor femei prețioase – să aibă încredere, în ciuda situației lor, că nimic nu le va separa de dragostea lui Dumnezeu. Cred că ele m-au înțeles.

Joy Marie Butler

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentUn exemplu de succes
Articolul următorPlanul B