Cineva s-a rugat pentru mine

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” – Isaia 41:10

Bunica mea, de nouăzeci şi unu de ani, a locuit în New Jersey, Statele Unite, în ultimii doi ani, la un azil de bătrâni. Înainte de aceasta a dus o viaţă activă. Timp de mai bine de optzeci de ani obiceiul ei a fost să ajungă la biserică sâmbătă dimineaţa înainte de ora 9:00. O luptătoare pe genunchi, ea întotdeauna a fost directă. La începutul acestui an a fost internată în spital din cauza insuficienţei respiratorii. Ajunsă la spital, tensiunea ei a scăzut foarte mult. Medicul de la urgenţe i-a spus fratelui meu că era posibil ca bunica să fie intubată. În acea zi de luni, fratele meu mi-a spus că trebuia să merg să o vizitez pe bunica.

Când am ajuns acolo, bunica m-a recunoscut, dar parcă nu mai era ea, acea fiinţă plină de viaţă şi bucurie. Doctorul ne-a recomandat să o transferăm la Terapie intensivă, unde să fie ţinută în viaţă cu ajutorul unui ventilator şi semnele ei vitale să fie menţinute la valori normale. După patru zile, doctorul ne-a recomandat să o deconectăm pe bunica de la ventilator pentru a începe să respire singură. După ce ne-am consultat cu familia şi cu doctorul, am hotărât ca ventilatorul să fie deconectat la ora 15:00, vinerea. Am luat legătura şi le-am cerut membrilor familiei apropiate (din statele California, Michigan, Carolina de Sud, Virginia, Maryland, Pennsylvania, New York şi New Jersey) să vină pentru a ne ruga împreună. Membrii apropiaţi ai familiei şi pastorul bunicii erau în salon cu cinci minute înainte de a fi decuplat ventilatorul. Ne ţineam de mână şi ne rugam.

După ce am ieşit din salon, doctorul ne-a spus că, probabil, nu va reuşi să respire singură mai mult de patru ore. Când m-am întors în salonul bunicii, primul lucru pe care l-a spus a fost: „îmi este foame! Îţi dai seama că de mai bine de o săptămână nimeni nu mi-a dat să mănânc?”

„Bunico”, am spus eu, „eşti în spital de mai bine de o săptămână, ai respirat cu ajutorul unui ventilator şi aproape ai murit.” Unul câte unul, membrii familiei (peste treizeci) au intrat apoi în salon.

După ce eram cu toţii acolo, bunica a spus: „Să nu uitaţi ce spune Biblia. Asta m-a ajutat să nu îmi pierd minţile în perioada în care respiram cu ajutorul ventilatorului.” Apoi a început să cânte: „Cineva s-a rugat pentru mine.”

În momentul în care scriu aceste cuvinte, bunica mea încă este în viaţă şi destul de sănătoasă, cu ajutorul Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Morala povestirii mele? Să continuăm să ne rugăm unii pentru alţii!

Andrea D. Hicks

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentDarul pocăinței
Articolul următorLumea de dincolo nu există