Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. – 2 Corinteni 5:1
Eram în schimbul de după-amiază. Pe secţie era linişte. Era prima dată când eram repartizată pe această secţie. Aveam şase pacienţi în grijă. Am evaluat rapid pacienţii şi am planificat îngrijirea pe care trebuia să le-o acord pentru a mă asigura că petreceam suficient timp cu fiecare dintre ei.
În capătul salonului era o femeie de vârstă mijlocie, stând la căpătâiul unuia dintre pacienţi. Am aflat că ea era acolo de câteva zile, veghind şi îngrijindu-l pe soţul ei, care era în fază terminală.
Înainte de a-mi termina planul de tratament pentru acea zi, doamna s-a ridicat şi mi-a şoptit: „Nu am mai mâncat nimic de ieri. Acasă nu am mai fost de câteva zile şi aş vrea să fac un duş. Pot să îl las cu dumneavoastră acum?”
„Cu siguranţă”, i-am răspuns, după care a plecat.
Aşteptând-o să se întoarcă, am avut ocazia să vorbesc cu soţul ei. Era conştient. L-am întrebat dacă pot să fac ceva pentru el.
„Nu cred că mă poţi ajuta cu nimic acum.”
„Pot să mă rog pentru dumneavoastră”, i-am spus eu. Apoi l-am întrebat dacă credea în Dumnezeu şi în Fiul Lui, Isus, care îi mântuieşte pe cei care cred în El. „Dumneavoastră credeţi în El?” Bărbatul a răspuns că da. „Doamne”, am început eu rugăciunea, „Te rog să îi dai acestui om pacea şi mângâierea Ta.”
Câteva minute mai târziu, pacientul a închis ochii. M-am grăbit la patul lui, dar am văzut că nu mai avea puls. Am chemat medicul şi el a confirmat moartea bărbatului. Soţia celui decedat s-a întors din scurta ei vizită acasă. I-am spus ce se întâmplase.
„Aţi dori să chemăm un preot?” a întrebat doctorul.
„Nu”, a răspuns soţia. „Această asistentă deja a făcut partea preotului.”
A sluji celor în nevoie este o lucrare încredinţată de Dumnezeu fiecărui lucrător al Său. Această lucrare nu îi binecuvântează doar pe ceilalţi, ci îmbogăţeşte vieţile celor care Îl caută Numele.
Esperanza Aquino Mopera
