Dragostea învinge totul

Dragostea nu va pieri niciodată. – 1 Corinteni 13:8

Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. – 1 Corinteni 13:13

Maggie era un Bichon Frise de patru ani. Blana ei albă şi creaţă şi talia mică o făceau să pară înşelător de dulce şi de jucăuşă. Era un câine utilitar în multe sensuri. O problemă pe care o aveam era comportamentul ei în casă. Totodată, era inadaptată social. Dar m-a iubit numaidecât.

Lucram ca învăţătoare într-o şcoală cu o singură sală de clasă. În prima zi de şcoală, am lăsat-o pe Maggie acasă în ţarcul ei. Când m-am întors, mă aştepta dezastrul: culcuşul şi-l făcuse franjuri, iar boticul îi sângera din cauza eforturilor de a distruge uşa ţarcului. Ziua următoare, Maggie m-a însoţit la şcoală cu botniţa pusă. Elevii făceau cu rândul să o plimbe, să o mângâie şi să îi spună cuvinte blânde. A durat cam trei luni până când a început să nu mai lase mizerie în casă. Problema muşcatului am rezolvat-o chiar mai repede. Elevii mei adorau această mică jucărie pufoasă, îi ignorau mârâitul şi îi aduceau bunătăţi. Nu după multă vreme, a început să scheaune entuziasmată când copiii intrau în sala de clasă. Apoi ne-am încercat norocul. După ce i-am dat jos botniţa, Maggie a făcut turul clasei, s-a oprit la fiecare copil şi l-a lins pe mână. Dragostea câştigase.

După ce m-am pensionat, nimic nu îi plăcea mai mult lui Maggie decât să alerge şi să se joace de-a v-aţi ascunselea cu câinele nostru cel mare, Patch. Anii au trecut şi Maggie a împlinit cincisprezece ani. La scurtă vreme după aceea, a început să aibă probleme de sănătate. Puţin câte puţin, Maggie îşi pierdea din putere. A ajuns aproape complet surdă şi oarbă. Trebuia să o duc cu mine peste tot şi mă rugam să adoarmă şi să nu se mai trezească. Dar nu s-a întâmplat aşa. În duminica de Paşte, a plâns toată noaptea. Luând-o în braţe, s-a cocoloşit la mine în poală şi a continuat să plângă.

Ziua următoare, în cabinetul veterinarului, îi ţineam capul în mâini. M-a privit direct în ochi înainte de a adormi pentru ultima dată. Medicul a pus-o într-o cutiuţă care semăna cu un sicriu şi am adus-o acasă. Oriunde priveam, erau amintiri dragi inimii mele. Multe zile am fost tristă. Doctorul meu mi-a spus că a pierde un animal de companie pe care l-ai iubit foarte mult este aproape ca a-ţi pierde copilul. Totuşi, îi mulţumesc lui Dumnezeu că a adus în viaţa mea dragostea micuţei mele prietene loiale. Maggie m-a învăţat că, indiferent de cât efort este nevoie pentru a avea în viaţa ta pe cineva sau ceva, acest efort merită.

Patricia Cove

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentApró dolgok nagy hatalma 2.
Articolul următorCum câștigi un război?