Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! – Psalmii 139:14
„Of ce bine ar fi dacă nu mi-ar mai zice nimeni nimic de păr!” mi-am zis în sinea mea când încă o persoană a comentat cât de mult îi place noua mea tunsoare. Mie nu îmi plăcea. Mă vedeam ciufulită. I-am spus coafezei că nu vreau să am şuviţe. Şi fix şuviţe aveam. Era de parcă părul avea propria lui agendă şi decisese că o să stea în starea lui naturală, ondulat, indiferent cât de tare mă chinuiam să îl îndrept. Chiar nu îmi plăcea cum arată. Când o veche prietenă mi-a spus că e o tunsoare demodată şi că mă face mai bătrână, am fost de acord cu ea. Părea să fie singura care vedea lucrurile aşa. Pe tot parcursul weekendului, unii şi alţii au continuat să îmi spună cât de mult le place. Nu voiam decât să urlu: „Dar mie nu îmi place!”
Eu chiar voiam să am părul drept ca în toate frizurile la modă. Păr neted, lucios, care cade ordonat şi se îndoaie puţin. O frizură mai stilată şi mai drăguţă decât talmeş-balmeşul meu ondulat. Dar, cu această nouă tunsoare, nu am avut de ales decât să îmi las părul să stea aşa cum stă el natural. Când încercam să îl îndrept şi să îl fac să stea stilat şi trendy, arăta groaznic.
Atunci Dumnezeu m-a făcut puţin atentă, arătându-mi de câte ori vreau să fiu altfel decât sunt în mod natural. Cât de des vreau să fiu ca altcineva, considerând că persoana respectivă are daruri mai bune, e mai drăguţă sau face lucrurile mai bine decât mine! Cât de des nu vreau să fiu aşa cum m-a creat El să fiu! Uneori mă străduiesc din greu să fiu altcineva, tot aşa cum încercam să îmi îndrept părul ondulat.
Totuşi El m-a creat să fiu eu însămi. O introvertită care preferă conversaţiile personale, în loc de cine ştie ce petrecere plină de oameni şi jocuri. O profesoară în esenţa fiinţei ei, care vrea să transforme tot ce a învăţat şi toată experienţa ei cu Dumnezeu într-un articol sau o predică. O femeie cu un suflet empatic, care plânge la reclame şi la ştirile de dimineaţă – chiar şi la sală, în timp ce depune efort fizic. Dumnezeu vrea să fiu eu însămi, aşa cum m-a creat El. Vrea să ne trezim în fiecare dimineaţă, să ne uităm în oglindă şi să spunem: „Sunt grozav de frumos creată! Extraordinare sunt lucrările Tale – inclusiv eu însămi!” Să zâmbim şi să mergem mai departe, fiind cea mai bună variantă posibilă a fiinţei noastre.
Ca să parafrazez gândul unui poet contemporan, niciun alt om de pe întreaga planetă nu poate fi mai original decât – mare surpriză! – propria ta persoană!
Mamyra Horst