În sala de aşteptare a Medicului

    Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Psalmii 51:2

    La începutul unui nou ______ (an, semestru, trimestru, sezon etc. – completează tu), stau în sala de aşteptare a Medicului. Am venit pentru un control general: fizic şi spiritual. Sunt oarecum agitată, totuşi abia aştept. Cunosc simptomele. Pot prezice diagnosticul. Sunt într-o stare proastă, dar acest Medic n-a pierdut niciodată niciun pacient care a venit să-l ceară ajutorul.

    Sunt într-o companie selectă. Pe perete, există o listă (întocmită cu acordul lor) a pacienţilor trataţi cu succes de acest Medic. În evidenţă ies Adam şi Avraam, care şi-au ascultat preaiubitele neveste şi au luat decizii proaste. Mai sunt Iacov şi soţia lui Rahela – trişori şi înşelători ai propriilor părinţi; Maria Magdalena, posedată şi, într-un final, eliberată de şapte demoni, iese în relief; apar Rahav, prostituata, şi Rut, moabita, dintr-o naţie proscrisă, ambele reabilitate şi salvate. Acolo este şi Miriam, care contractează în mod misterios temuta lepră şi apoi e vindecată. În coada listei este un hoţ care moare pe cruce, diagnosticat cu cleptomanie şi salvat în ultimul moment de către Medic.

    Da. în timp ce aştept, îmi fac inventarul emoţional. Îmi dau seama că am nevoie de vindecare. Nu am răbdare, sunt intolerantă şi neiertătoare. Fizic, îmi mişc greu picioarele în slujba lui Dumnezeu, iar glasul şi vorbirea mea nu întotdeauna redau cuvinte de speranţă şi dragoste. Categoric, vreau un tratament. Am nevoie de răbdare şi cu copiii, şi cu soţul meu.

    Spiritual, sunt într-o stare şi mai proastă. Inima se dovedeşte a fi „deznădăjduit de rea”(leremia 17:9). De fapt, am nevoie de un transplant de cord. Am auzit că acest Medic poate pune „în mine o inimă curată […], un duh nou şi statornic!” (Psalmii 51:10).

    Sunt în aşteptare. Sunt plină de speranţă. Sunt aproape încântată. Abia aştept. Pur şi simplu, ştiu că sunt pe mâini bune. Medicul meu are cele mai bune recomandări. „El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale, El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Psalmii 103:3-5).

    Sunt o femeie care am nevoie de ajutor, dacă vreau să îmi conduc familia pe un drum sigur spre cer. Tocmai am fost strigată. Sunt pe cale să fiu consultată pe marele Medic. Roagă-te pentru mine!

    Pamela C. Stanford-Odle

    Ardis Carolyn
    Ardis Carolyn
    E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentOtravă în aer
    Articolul următorGelozia îţi poate distruge sanatatea