Rutina, binecuvântare sau blestem?

    Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă…, ca nişte înţelepţi. (Efeseni 5:15)

    Dinamică şi activă din fire, niciodată nu am tolerat rutina în viaţa mea.

    Numai că acest niciodată s-a dovedit a fi un clişeu deturnat şi răsturnat de viaţa însăşi. Să mă explic: cei doi copii care îmi umplu viaţa de vreo şase ani încoace înseamnă mese în mod regulat, somn în mod regulat, certuri în mod regulat, mofturi în mod regulat, smiorcăieli în mod regulat. Cred că nici dacă le-aş programa, nu ar fi atât de punctuale. În fiecare zi, o iau de la capăt: copiii trebuiesc îngrijiţi, casa trebuie întreţinută, mâncarea trebuie făcută, căţelul trebuie hrănit, grădina trebuie îngrijită, rufele şi vasele trebuiesc spălate, covoarele aspirate. Cunoaşteţi ritualul, nu-i aşa? Vă spun cumva ceva nou? Cred că nu…

    Numai că, în mintea mea, se fixase bine teoria că rutina aduce ruina. Şi, paradoxal, rutina începuse să-mi placă. Previzibilul se instalase în viaţa mea. Iar rutina se aşezase atât de confortabil în fotoliul vieţii mele, încât mă temeam că nu va mai pleca. Până într-o zi când am înţeles că nu e nevoie să plece. Deoarece copiii au nevoie de rutina care să le dea siguranţă că totul e în ordine, la ceasul cunoscut, la momentul aşteptat. Ei au nevoie de predictibilitate. Haosul şi schimbările îi bulversează. De altfel, să recunoaştem, toată familia aşteaptă cu nerăbdare povestea de seară sau mersul la biserică sau seara de floricele.

    Ritualurile şi tradiţiile familiei ne colorează viaţa. Nu în ruginiu, ci în toate culorile curcubeului. Nu e nevoie decât de o schimbare de atitudine. Dacă tot trebuie să fac mâncare, înseamnă că voi face cea mai bună tocăniţă de cartofi. Dacă tot trebuie să le fac baie copiilor, înseamnă că putem transforma cada în Oceanul Pacific, cu multe specii de peşti. Dacă tot trebuie să aspirăm, vom transforma aspiratorul în caracatiţa care înghite tot.

    Toate mărunţişurile, toată rutina care alcătuieşte viaţa noastră poate fi transformată într-o viaţă înfloritoare. Aşadar, e chestiune de alegere: putem alege să ne lamentăm că apartamentul e prea mic, copiii sunt obraznici, că nu mai avem bani de concediu sau putem să facem sendvişuri cu ochi din măsline şi gură de ardei, putem face fulgi de zăpadă din hârtie atunci când iarna nu mai vrea să vină, putem face o plimbare în pădurea din spatele casei când vrem un mic concediu.

    Mi-a luat ceva timp pentru a înţelege că rutina poate fi o binecuvântare, cu condiţia ca eu să aleg să privesc lucrurile, oamenii şi întâmplările din viaţa mea cu optimism, cu bucurie, cu umor şi creativitate. Procedând astfel, ne vom trezi că programul nostru bătut în cuie va rămâne fără… cuie.

    Anca Porumb, Bacău, Moldova

    Judith Couchman
    Judith Couchman
    Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentÎntâmplări geniale
    Articolul următorFormarea caracterului