Schimbarea mult dorită

    Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa… (Ioan 14:6)

    În urmă cu ceva timp, nu cunoşteam sensul autentic al vieţii pe acest pământ şi mă topeam într-o amorţire spirituală. Nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, nu aveam o relaţie cu El; ştiam că exista undeva, acolo sus, şi din când în când mă veghează şi mă protejează.

    Eu şi soţul meu nu mai aveam o relaţie de cuplu fericită, pentru că, din cauza viciilor (alcool, tutun şi altele), viaţa mea devenise un calvar. Simţeam nevoia unei schimbări radicale. Tânjeam după altfel de oameni lângă mine, cu alte valori, oameni care să poarte în inimă dragoste. Nevoia mea disperată de schimbare I-a dat voie lui Dumnezeu să lucreze în mod minunat.

    Uimirea a fost mare când, prin puterea Duhului Sfânt, soţul meu a renunţat subit la consumul de alcool şi la tutun. Devenise un alt om. Atunci, mi-am spus: Da, există Dumnezeu; iată puterea Lui! Cum să-I mulţumesc? Întrebarea aceasta m-a urmărit ani buni. Eram sfătuită de prietene să vizitez anumite lăcaşuri de cult sau să ţin post. Dar o voce îmi spunea: Nu aceasta este calea. Ce să fac? Unde să mă duc?

    Dacă îţi doreşti să Îl cunoşti pe Dumnezeu, El ţi se descoperă. Am început să fac primii paşi în a învăţa să mă rog. Studiind Cuvântul lui Dumnezeu, am conştientizat anumite vicii care îmi măcinau sănătatea şi viaţa şi am fost eliberată de ele. Am înţeles de pe paginile Scriptura că Sabatul este ziua de odihnă stabihtă de Dumnezeu şi am început să ne închinăm Lui în această zi. Cu sinceritate, făceam paşi mărunţi, înceţi, dar siguri. Mă simţeam un alt om, eram împlinită. Pacea, liniştea şi harul Domnului coborâseră peste mine, peste familia şi casa mea. Ce minune! Ce schimbare!

    Cu bucurie, Îl întrebam pe Dumnezeu: Aceasta este calea? Iar Duhul Sfânt îmi răspundea prin versetul de astăzi: Da, Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Urmează-Mă!

    Nu după mult timp, am fost îndemnaţi să căutăm Biserica Adventistă. Soţul meu a avut un vis în care i se spunea că trebuie să mergem la Biserica Betel, din Câmpina. Am pornit împreună, în cursul săptămânii, în căutarea acestei biserici. Am străbătut multe din străzile oraşului până când – mare ne-a fost bucuria să vedem inscripţia de la poartă: Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Betel. Abia am aşteptat prima sâmbătă, ca să participăm şi noi la închinare pentru prima dată. Dumnezeu ne-a convins că acesta este staulul din care ne cheamă să facem parte. După câteva luni de zile, am încheiat legământ cu Dumnezeu, devenind membri ai acestei biserici. Sunt convinsă că Domnul Isus ne conduce paşii spre împărăţia lui Dumnezeu şi încercăm să-i ajutăm şi pe cei dragi ai familiilor noastre să descopere viaţa trăită din plin împreună cu El.

    Mioara Chiş, Câmpina, Muntenia

    Judith Couchman
    Judith Couchman
    Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi