Fii cu mine!

Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Ieremia 29:13

Din cauza distanţei de câteva state dintre noi, vizitele nepoţilor mei sunt mult prea puţine sau rare. Aşa că, oricând putem organiza o vizită, trebuie să fie una rezonabil de lungă. Pe cât de mult îmi iubesc nepoţeii, pe atât de mult uit cât de energici sunt ei şi cât de mult îmbătrânesc eu. Totuşi încerc să investesc cât mai mult din propria energie în aceste momente preţioase. Dar
uneori nu prea reuşesc.

Într-o zi, în timpul unei vizite în California, m-am jucat în casa din copac împreună cu nepotul meu de doi ani, Zion, şi am ajutat-o pe nepoata mea de cinci ani, Eden, să se dea cu rolele în susul şi în josul străzii, apoi le-am gătit prânzul şi le-am mediat ciondănelile din timpul mesei. Le-am citit poveşti şi am încercat să fiu cu un pas înaintea lor în genialele, dar scurtele lor perioade de concentrare. Când nora mea s-a întors cu bebeluşul de la programarea din oraş şi a anunţat că începea „timpul de linişte”, eu eram pregătită.

Zion a mers în camera lui pentru un somnie. Eden a mers în camera de învăţat şi joacă pentru a citi şi a asculta muzică în linişte. Pam s-a retras în camera ei pentru a pune bebeluşul la culcare, iar eu m-am întins pe canapeaua din camera de zi. După un timp scurt, un freamăt uşor m-a făcut să-mi deschid ochii. Eden era la capul meu, ţinând un bileţel scris de mână. L-a aşezat uşor şi fără zgomot pe pieptul meu, apoi s-a întors în camera de linişte, aşteptându-mi răspunsul. Scrisese cu multă migală: „Dragă buni, mami se duce să se întindă puţin mami mi-a spus că putem să ne plimbăm cu noua maşină mami spune că poate ai tu timp să stai cu mine aşa ca fetele te iubesc buni.”

Era o ofertă pe care inima mea n-o putea refuza. M-am furişat în camera de linişte, unde, împreună cu Eden cea voioasă, am decis să urmărim un desen animat educaţional. Eden stătea pe un scăunel lângă mine şi chicotea la desen, dar a observat că eu răsfoiam o revistă. S-a întors spre mine, m-a oprit din răsfoit cu mânuţa ei, apoi şi-a început pledoaria: „Dar eu vreau să fii cu mine, buni! Să fii chiar aici cu mine. Te iubesc.” Apoi o pereche de braţe rugătoare mi-au cuprins gâtul.

Oh, răbdătorule Domn, iartă-mă că am răsfoit reviste şi că m-am lăsat distrasă şi de alte lucruri, în loc să Te ascult spunându-mi cât de mult mă doreşti… pentru că Tu mă iubeşti!

Carolyn Sutton

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentA doua sansă
Articolul următorDragostea de mamă