Căci El întărește zăvoarele porților, El binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău. El dă pace ținutului tău, și te satură cu cel mai bun grâu.
Psalmii 147:13,14
Hiena nu este un animal așa de rău cum cred mulți. În multe privințe, ea ocupă în ținuturile africane același loc pe care-l ocupă lupul în emisfera vestică, și se pare că este la fel de inteligentă și bine organizată ca și lupul.
Hans Kruuk a petrecut trei ani și jumătate studiind hienele din Africa și a scris o carte intitulată „Hiena pătată” (1972), în care povestește observațiile lui. Cea mai remarcabilă abatere de la reputația hienelor a fost descoperirea că haitele de hiene preferă să-și ucidă singure prada, și că fac acest lucru mai repede și mai cu milă decât leii. Deci nu este adevărat că fac rost de mâncare numai furând, așa cum am fost învățați, deși sunt în stare și de așa ceva.
Hienele au un sistem social foarte dezvoltat și respectă o delimitare foarte strictă a teritoriilor care sunt patrulate regulat. Un grup de opt sau zece hiene se adună la un loc stabilit dinainte pentru a-și face datoria de patrule. După un timp destul de lung în care nu fac altceva decât să pufăie și să adulmece prietenos, femela dominantă conduce patrula de hiene-grăniceri la porțiunea de graniță care va fi patrulată în ziua respectivă. Hienele au glande mirositoare nu numai sub coadă, asemenea celorlalte carnivore, ci și pe tălpile picioarelor. Din acest motiv ele petrec foarte mult timp de-a lungul graniței râcâind și însemnând pământul, ca să fie sigure că mirosul s-a impregnat în sol. După ce au parcurs vreo 2 km din teritoriul lor, patrula își încetează activitatea pentru ziua respectivă, dar se va strânge din nou a doua zi pentru a continua.
În felul acesta hienele își păstrează teritoriul foarte bine marcat, astfel că este foarte puțin probabil ca alte haite de hiene să le deranjeze și vice-versa. Astfel, chiar și unele din cele mai neatrăgătoare creaturi ale lui Dumnezeu au un mijloc de a-și păzi granițele.
