Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
Psalmul 103:13
La multe specii de peşte, masculul este cel care construieşte cuibul şi are grijă de ouăle aflate în incubaţie şi apoi de pui. Cei mai buni constructori de cuiburi din lumea peştilor sunt, probabil, plevuştele ghimpoase – peşti mici, fără solzi, numiţi astfel după ţepii din faţa înotătoarelor superioare.
Masculul plevuşcă ghimpoasă îşi foloseşte gura şi o secreţie lipicioasă, care provine din nişte glande speciale, ca să facă un cuib din rămurele, tulpini şi frunze. Cuibul este gol pe dinăuntru, are o singură intrare şi este ataşat de stufăriş sau altă temelie. Când cuibul este gata, peştele mascul conduce una sau mai multe femele în el, ca să depoziteze ouăle. Apoi femelele pleacă, şi masculul fertilizează icrele, păzeşte cuibul până când acestea eclozează şi are grijă de pui până când pot să se descurce singuri.
Câteva specii de peşti îşi fac cuiburile suflând bule de aer pe gură. Masculul merge la suprafaţa apei, ia aer în gură şi suflă bule de aer care, amestecate cu o secreţie a lui, se lipesc şi plutesc la suprafaţă. Apoi el găsește o pereche care depune icrele, pe care le fertilizează. După aceea, el ia ouăle în gură, le pune într-o bulă de aer şi trimite bula spre cuibul de bule. Masculul alungă femela apoi, în timp ce stă de pază şi repară cuibul. În unele cazuri, el are grijă de pui şi după ce ies din ouă.
Masculii unor peşti care aparţin unor specii din America de Sud poartă ouăle în gură până când ies puii din ele. Aceşti masculi nu mănâncă în tot timpul perioadei de incubaţie. Când puii ies din ouă, tatăl alungă toţi duşmanii şi îşi deschide gura ca peştişorii să înoate repede înapoi la nevoie.
În întreaga natură există mii şi mii de feluri prin care Dumnezeu a arătat grija pe care o are un tată de puii lui. Acestea sunt o mică reamintire că Tatăl nostru ceresc veghează asupra fiecăruia dintre noi, indiferent cât de mici şi de nesemnificativi credem că suntem.