Navă spaţială vs Nor de furtună

Ziua de astăzi ți se pare imposibilă ?
Îți propun următoarea comparație: o navă spaţială cântăreşte peste 2.000.000 de kilograme în momentul lansării, din care aproximativ 1.500.000 de kilograme cântăreşte doar combustibilul care este consumat în cele 8 minute şi jumătate până ajunge pe orbită.

Cât cântărește un nor de furtună (Cumulonimbus) ?

Ar trebui să fie destul de ușor, dacă el plutește pe cer.

Potrivit specialiștilor de la Centrul Național pentru Cercetări Atmosferice din Boulder, Colorado, un nor de furtună poate ajunge la greutatea de 1.200.000.000 de kilograme. Asta nu e nimic în comparație cu „greutatea” unui uragan.

Pentru lansarea unei rachete este nevoie de timp, munca unei echipe de câteva mii de specialiști și costuri de aproximativ 500.000.000 dolari.

Un nor de furtună se formează în cîteva ore cu ajutorul … soarelui, fără costuri.

Așa că ce este pentru mine sau pentru tine imposibil de realizat, la Dumnezeu totul este posibil.

Schimbă perspectiva !

Privește dincolo de aparențe, la rezultatul final pe care poți să-l atingi, cu siguranță, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dacă astăzi, la un moment dat, „ți s-au înecat corăbiile”, repetă în gând următorul text:

„Pot TOTUL în Hristos care mă întărește.” Filipeni 4:13

Ovidiu Pascu, Director Exploratori, Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video