Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.
Matei 5:48
În Predica de pe Munte, Învățătorul oamenilor stabilește scopul existenței noastre ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Nu este de așteptat ca cineva să atingă această înălțime a existenței și creșterii noastre. Acesta rămâne însă un ideal care ne păstrează permanent lângă Dumnezeu. Apostolul Pavel reia această temă,în Efeseni 4:13,atunci când spune că noi trebuie să ajungem la „înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Acesta este un altfel de a spune idealului așezat înainteacreștinului.
Idealul este o înălțime absolută spre care noi doar tindem, dar pe care nu o vom atinge niciodată, altfel nu ar mai fi un ideal. Atunci când operează neprihănirea prin credință, condiția noastră de moment devine acceptabilă înaintea lui Dumnezeu, care ne consideră ca și când nu am fi păcătuit niciodată, adică fără pată, desăvârșiți. Dar această stare de moment nu este totuși idealul nostru absolut.
Vom ajunge la starea noastră ideală după transfigurare? Viața veșnică nu va fi o stare inertă sau de platou al desăvârșirii. Creșterea este o caracteristică a nemuririi. Eternitatea presupune mișcare veșnică în sens ascendent. Mântuiții nemuritori vor tinde veșnic spre Dumnezeu, fără să ajungă niciodată dincolo de condiția lor de ființe create. Idealul rămâne veșnic atracția permanentă, un fel de motor non-stop al devenirii noastre.
Doamne, privesc și astăzi înălțimea staturii plinătății Tale și cu dragoste și credință mă rog: „Du-mă pe stânca pe care nu o pot ajunge!” Amin!
