DATINĂ

Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos.
Coloseni 2:8

Tradițiile joacă un rol important în viața socială și constituie o parte evidentă a fiecărei culturi în care creștinul este chemat să supraviețuiască liber și confortabil. Unele dintre datinile oamenilor nu contravin adevărului divin și ar putea fi integrate eficient în modul nostru de a ne înțelege și a ne îndeplini misiunea. Alte tradiții sunt contrare învățăturilor explicite ale Scripturii și atunci trebuie să găsim o soluție de a asculta mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Avem un model excepțional în viața și lucrarea publică a Învățătorului oamenilor care atunci când era confruntat cu datinile poporului Său a reacționat explicit aducând lămuriri cu privire la principiile biblice și impactul acestora asupra tradițiilor. Una dintre aceste discuții a fost în legătură cu obiceiul donării bunurilor personale către Templu, fapt ce îl absolvea pe donator de orice fel de datorie de a îngriji și susține pe cei aflați în grijă – părinți, copii etc.

„Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră” (Marcu7:9), a fost reacția Învățătorului, arătând motivul pentru care o asemenea datină încalcă principiul divin al Decalogului, motiv pentru care nu poate fi obligatorie pentru urmașii Lui.

Soluția ieșirii din dilema culturală pe care o poate crea o anumită datină a oamenilor este respectul și considerația superioară față de Biblie, ca sursa principală de autoritate în materie de conștiință. Aici trebuie făcută o mențiune, și anume: Numai călăuzirea Duhului Sfânt ne poate conduce la o înțelegere și interpretare corecte a principiilor divine și evitarea capcanelor literalismului lipsit de logică și convergență. Când cerem călăuzirea lui Dumnezeu în înțelegerea voii Sale, putem fi siguri că este bucuria și plăcerea Lui să ne trimită înțelepciunea care vine de sus.

Doamne, scrie porunca Ta în inima mea ca atunci când ceva i se opune să pot ști cum trebuie să mă comport spre slava Ta. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor