Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
Apocalipsa 3:15
Martorul credincios și adevărat are o obiecție față de pretenția laodiceeanului de a fi suficient prin sine însuși. Când Nero a trimis un ajutor financiar substanțial din trezoreria Romei, pentru refacerea Laodiceei după un cutremur devastator, răspunsul Consiliului de conducere al cetății a fost asemănător cuvintelor din Apocalipsa 3:17: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.”
Trebuie să recunoaștem că există o diferență între condiția laodiceeană primară și situația fecioarelor neînțelepte sau chiar și a caprelor din parabola despre judecată. Chiar și situația celui fără haină de nuntă este mult mai disperată, din moment ce acesta nu mai are posibilitatea să-și procure o haină corespunzătoare, așa cum este oferta pentru creștinul din Laodiceea.
Obiecția majoră a Martorului credincios este în legătură cu faptele sau, mai precis, cu calitatea acestora. Laodiceenii erau obișnuiți cu temperatura apei lor reci trimisă din Colose, care se încălzea pe drum, și cu starea încropită a apei lor calde, care venea de la Hierapolis și se răcea pe traseu. O asemenea apă nu este nici caldă și nici rece, iar efectul ei asupra celui care vrea să bea este cel mult vomitiv. Imaginea este cât se poate de clară cu privire la hidoșenia faptelor lipsite de o motivație.
Martorul credincios are o obiecție întemeiată, dar are și o soluție funcțională: renunțarea la îndreptățirea de sine și adoptarea neprihănirii lui Hristos. Teoria este simplă, practica ridică o serie de dificultăți legate de omul vechi și tabieturile sale dragi. Dar eforturile de a învinge inerția și indolența vor fi răsplătite în mod sublim. Nu mai vrem să auzim obiecția divină, ne-ar plăcea aprecierea: „Bine, rob bun și credincios!”
Doamne, știu că ai obiecții serioase cu privire la calitatea vieții mele de credință. Vreau să iau în serios cuvintele Tale. Dă-mi curajul de a redresa lucrurile. Amin!
