ECHIVALENȚĂ

Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care îl moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.
1 Petru 1:18,19

În legătură cu valoarea ființei umane pot fi scrise o sumedenie de comentarii, reprezentând tot atâtea înțelegeri ale subiectului de referință. Scriptura este de părere că ființa umană este de o valoare inestimabilă și este explicabilă această echivalență sublimă. Biblia vorbește despre descendența divină a omului ca ființă superioară dotată cu conștiință, responsabilitate, autoritate și demnitate personală. Genealogia din Luca 3:38 face afirmația că Adam este fiul lui Dumnezeu. Frumos și adevărat, nu?

Prețul de vânzare-cumpărare al unui sclav, cam în toată perioada Vechiului Testament, varia în jurul a 30 de arginți. Dar când se vorbește despre valoarea unui om, cei 30 de arginți nu-și mai află nici locul și nici echivalența. Dacă este să aplicăm suma de 30 de arginți Mântuitorului Isus Hristos, sumă pe care Iuda a încasat-o din mâna administratorilor de la Templu, lucrurile evoluează într-o direcție jenantă. Cei 30 de arginți reprezintă prețul vânzării, și nu valoarea Omului, sau a Fiului omului, la care Iuda și mai-marii iudei s-au învoit. Dacă facem acum echivalența fiecărui suflet mântuit prin sacrificiul răscumpărător al Fiului lui Dumnezeu, abia atunci lucrurile încep să se prefigureze în direcția socotelilor după principiile lui Dumnezeu.

Apostolul Petru are dreptate că valoarea de răscumpărare a sufletului nu poate fi echivalată cu piese de tezaur după socoteala omenească. Vedeți că am spus „valoarea”, și nu „prețul”. Dacă așa stau lucrurile, atunci începem să înțelegem seriozitatea ocupației de a lucra cu sufletele oamenilor. Dacă pentru transportul de valori bancare se iau măsuri speciale de siguranță, pentru administrarea valorilor care au de-a face cu viața oamenilorce măsuri de precauție trebuie luate? Curând ajungem la concluzia că chiar nu ne descurcăm singuri. Mijloacele cerului sunt singura variantă care ne pot scoate din impas.

Doamne, când lucrez cu lucrurile de valoare veșnică, dă-mi un simțământ autentic de seriozitate, respect și considerație. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAPROAPE FĂRĂ VIAȚĂ, DAR NU PIERDUTĂ
Articolul următorPREAIUBIT FIU