DAMBLA

Când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna și vei fi ușurat.
1 Samuel 16:16

Saul, primul împărat al lui Israel, a început să aibă crize de nebunie după ce și-a dat seama că perioada sa de grație ca lider național s-a încheiat deja. În cursul vieții obișnuite de la curte, împăratul începea să devină agitat, vorbirea și gesturile sale intrau într-un curs ciudat și toată lumea știa că lui Saul i-a venit damblaua. Nu totdeauna asemenea manifestări au o explicație logică sau cel puțin nu pentru oamenii obișnuiți. Dar aici nu ne este greu să ne explicăm ce se întâmpla. Curtenii știau foarte bine că viața împăratului lăsase de dorit cel puțin în problema abuzului privind preoția. Ales ca împărat, el a pretins și exercitarea funcției preoțești fără a avea niciun fel de calificare pentru aceasta.

Poporul știa că Dumnezeu Și-a arătat public dezacordul, iar damblaua lui Saul era considerată o manifestare a unui duh de tulburate trimis să-l hărțuiască pe împărat. În realitate, lucrurile stăteau exact invers, dar Scriptura menționează mentalitatea curtenilor. Duhul cel rău era o manifestare a celui rău care fusese acceptat să controleze treptat viața lui Saul, iar până la urmă sfârșitul tragic al casei lui Saul s-a datorat acestei posesiuni demonice.

Meloterapia lui David a avut efecte evidente, dar, în loc să conducă la eliberarea lui Saul din capcana dependenței demonice, abia dacă a putut ameliora puțin starea sa de suferință. Vestea bună pentru noi este că atunci când ne vine damblaua, putem apela la mijloacele lăsate de Dumnezeu pentru alinare. Pe lângă elementele naturale care promovează sănătatea emoțională, există o serie de produse de farmacie pe care medicii ni le pot recomanda, iar mai presus de toate, Marele Medic poate fi invocat să-Și spună cuvântul și să-Și arateputerea vindecătoare.

Doamne, numai în mâna Ta pot fi în siguranță față de influențele nefaste ale celui rău. Așez din nou viața mea în mâna Ta. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor