TABĂRĂ

Iacov și-a văzut de drum și l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim.
Geneza 32:1,2

Viața spirituală a lui Iacov se apropia de apogeu, în timp ce se întorcea în țara promisă, însoțit de familia și de turmele sale. Este foarte posibil ca promisiunile pe care le primise din partea lui Dumnezeu în drum spre Haran să-i fi răsunat din nou în minte, când prin câmpul vizual al patriarhului s-au perindat cete de îngeri. Acest semn era o asigurare că se afla pe un pământ binecuvântat, se afla acolo unde trebuie, în ceasul care trebuie. Impresionat de această apariție, el a pus locului un nume care trebuia să amintească posterității experiența sa cu Dumnezeu. Tabăra lui Dumnezeu era acolo, iar el se afla alături de această tabără.

În sensul larg al cuvântului, tabăra definește de care parte a frontului se află cineva. Iacov avea liniștea sufletească dată de faptul că se afla de partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu era de partea lui. În realitate, mai lipsea ceva până când acest deziderat să devină realitate. Fără să-și dea seama, el se pregătea pentru confruntarea misterioasă de la pârâul Iaboc.

Pentru a rămâne în tabăra sfinților este nevoie de o luptă decisivă în care inima să fie cucerită pe deplin de către Dumnezeu. În toiul acestei lupte pot apărea momente de confuzie în care intențiile și dorința lui Dumnezeu să nu fie înțelese corect, dar, dacă există suficientă încredere în judecățile și căile Lui, în revărsatul zorilor victoria lui Dumnezeu asupra sufletului va fi câștigată definitiv.

Tabăra îngerilor, prin atotprezența divină se poate extinde în orice loc în care un suflet strigă la Dumnezeu după ajutor. Uneori acest strigăt vine de la cel în nevoie, alteori alții strigă în numele și în folosul celui aflat în nevoie. Petru dormea în temniță în timp ce frații și surorile din casa Mariei se rugau pentru el. Îngerul Domnului auzea strigătele sincere și pline de credință din camera de sus și puterea lui Dumnezeu nu a întârziat să intervină în favoarea ucenicului Său. Tabăra lui Dumnezeu tocmai își extinsese teritoriul pentru a putea interveni. Cu trecerea timpului, protecția și îndurarea divină nu și-au limitat puterea de intervenție. Prin credință poți fi permanent în tabăra lui Dumnezeu.

Doamne, trimite îngerii Tăi să-și facă tabără și lângă casa mea sau chiar înăuntrul zidurilor mele și Te voi lăuda veșnic. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentExploTârg. Partea I.
Articolul următorOMEGA DIN APOCALIPSA