AGONISEALĂ

Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.
Eclesiastul 2:24

La prima vedere, cuvintele lui Solomon par să promoveze un soi de hedonism primar spre deosebire de cel rafinat și simandicos. Dar privite mai atent, cuvintele sale se referă la altceva. Ele exprimă bucuria simplă și naturală care vine din munca cinstită și bine organizată care permite o mică acumulare de bunuri, suficientă pentru a putea susține un trai decent și sănătos.

Solomon vorbește aici despre chiverniseală și moderație în stilul de viață. Agoniseala se acumulează încet și cu muncă susținută, spre deosebire de „tunurile” la care mulți visează și pe care nu le vor da niciodată, iar dacă viața este forțată puțin se poate obține o avere la repezeală, dar ce se întâmplă după aceea? Neliniștea, nesiguranța și teama de o eventuală descoperire a șiretlicurilor de îmbogățire rapidă vor consuma mult mai multă energie decât munca susținută și serioasă, fără prea mari salturi de venituri.

Agoniseala este sigură și consistentă, conferind siguranță și confort decent, în timp ce averea rapidă este volatilă și plină de surprize neplăcute care pot crea un stres insuportabil. Solomon este de părere că somnul lucrătorului este mult mai dulce decât îmbuibarea bogatului pe care îl omoară gândurile și nu poate dormi (vezi Eclesiastul 5:12-14).

Am întâlnit un tată al cărui fiu se afundase în afaceri și politică. L-am întrebat ce mai face. „Este foarte stresat”, a răspuns tatăl cu o oarecare durere în glas. „Este atât de ocupat încât nu mai are timp nici de odihnă și nici pentru suflet.”

Bucuria traiului decent din agoniseala cinstită vine de la Domnul, precizează Solomon. În consecință, inima celui credincios se îndreaptă către Dumnezeu cu mulțumire și recunoștință. Din acest exercițiu se mai naște un număr de procente de bucurie curată și binecuvântată.

Doamne, dă-mi înțelepciunea și determinarea să trăiesc decent și curat, spre slava Ta. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor