ACOPERIRE

Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!
Psalmii 32:1

Am ales pentru această meditație o zonă foarte îngustă de aplicare a termenului de „acoperire”, și anume aceea a ispășirii păcatelor. În acest sens, acoperirea păcatelor nu se referă la păstrarea secretului și a discreției cu privire la zona vieții private, ci la transferarea păcatelor într-un cont din care ele nu mai amenință cu serioase consecințe pe făptuitor. Acolo, păcatele sunt acoperite în sensul în care ele nu ne mai murdăresc conștiința și imaginea publică, ca și când trupul nostru este acoperit cu o haină corespunzătoare, care ne conferă demnitate personală. Aceasta este haina neprihănirii lui Hristos pe care o primim prin procesul îndreptățirii prin credință.

Acoperirea păcatelor nu duce la pierderea sau anularea evidenței lor. Păcatele vor continua să existe, dar în al cont acoperit de meritele Mântuitorului, a cărui jertfă am invocat-o la mărturisirea și iertarea lor.

Fericirea celui care are păcatele acoperite în acest fel constă în accesul garantat la mântuirea veșnică. Această fericire nu este doar o dispoziție sufletească de moment. Emoțiile noastre constituie un domeniu destul de labil. Uneori putem trăi emoții puternice de siguranță și împlinire, dar în realitate să fim într-un risc major de alunecare și cădere.Altădată să fim tulburați de îngrijorare și nesiguranță sau chiar de vinovăție difuză, în timp ce bunul Dumnezeu privește spre noi cu iubire și înțelegere.

Fericirea celui cu păcatul acoperit constă în siguranța autentică a mântuirii, care nu ne lasă nici să fim pradă extazului înșelător, nici să ne pierdem speranța în focul încercărilor. Această fericire este susținută de înțelegerea promisiunii divine că Dumnezeu va fi alături de noi în orice vreme. Avem un sfat binecuvântat de la scriitoarea E.G. White care ne sugerează să ne afirmăm simplu convingerea că Dumnezeu Se va achita de promisiunea de a ne susține, pentru că El a promis și nu pentru că noi am fi mișcați de o anumită exaltare a emoțiilor. În ciuda emoțiilor negative, noi trebuie să ne afirmăm convingerea că Dumnezeu Se va ține de cuvântul promisiunilor Sale.

Dacă El ne acoperă păcatele, transferându-le din contul nostru în contul păcatelor iertate, ne putem bucura de libertatea de mișcare în puterea Sa, la adăpostul aripilor Sale, împlinind ce Îi este plăcut și lăudându-L pentru toate.

Doamne, acoperă-mi și mie toate relele așa cum știi Tu mai bine și învață-mă să spun și altora despre favoarea iertării Tale. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor