Orbul din naștere – fără prejudecăți

Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?”„Este un proroc” le-a răspuns el. Ioan 9:17

Vindecarea unui orb din naştere a devenit un subiect de aprige dezbateri în mijlocul mai-marilor de la Ierusalim. Cu acea ocazie popularitatea lui Isus Hristos câştigase mult în sondaje şi acest lucru era de natură să-i îngrijoreze. Partea mai complicată a lucrurilor, care le dădea apă la moară anchetatorilor, era faptul că această minune a fost săvârşită intr-o zi de Sabat.

Conducătorii i-au chemat pe părinţii acestui orb din naştere pentru a-i chestiona şi eventual pentru a-i intimida. Aceştia au bătut repede în retragere, sugerând că fiul lor este major şi poate răspunde personal eventualelor acuzaţii. Singura declaraţie oficială pe care aceştia au făcut-o totuşi era confirmarea faptului că fiul lor fusese orb, iar acum vedea. Ei doar confirmau faptele, fără să-şi asume vreo responsabilitate în legătură cu cele întâmplate.

În aceste condiţii a fost chemat cel vindecat. Acesta şi-a arătat mirarea că este luat la întrebări pentru probe împotriva Vindecătorului său. În cursul interogatoriului, conducătorii evrei au încercat să sugereze că vindecarea sa era o farsă, iar Vindecătorul, un impostor. Dar mirarea tânărului s-a accentuat şi mai mult în legătură cu ignoranţa şi lipsa de profesionalism a acestora.

Văzând că nu o scot la capăt cu el, l-au întrebat despre convingerile lui, intuind că s-ar putea ca sugestiile lor să fi prins rădăcină în mintea lui. Dar au fost confruntaţi cu credinţa curată şi fermă a tânărului, care şi-a exprimat deschis convingerea că Cel care îl vindecase era Cineva trimis de Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

Când alţii încearcă să-ţi sugereze idei contrare modului tău de a gândi, ia exemplu de la acest orb vindecat, care s-a dovedit lipsit de prejudecăţi!

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor