Împărăteasa din Seba – căutând slava adevărată

Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon în ce priveşte slava Domnului şi a venit să-l încerce prin întrebări grele. 1 Împărați 10:1

Este aşa de frumos să aflăm că popoarele din jur, de aproape şi de departe, au auzit de faima lui Solomon în ce priveşte slava Domnului! Fără îndoială că Solomon a avut o contribuţie însemnată în această privinţă. El nu ezita să scoată în evidenţă faptul că lui Dumnezeu I se datora succesul său şi că Lui I se datorau slava, mulţumirea şi lauda pentru prosperitatea şi realizările sale cele vestite.

Mesajul lui Solomon a ajuns nealterat şi la curtea împărătesei din Seba, aflată la mare distanţă. Tot parcursul acestui drum, trecând peste ţara Egiptului, a fost presărat cu frânturi din cunoştinţa slavei lui Dumnezeu. Oamenii care vedeau alaiul îndreptându-se spre Ierusalim sau întorcându-se de acolo erau în cunoştinţă de cauză despre motivul acestei vizite importante. Numele Dumnezeului lui Israel Se făcea cunoscut pretutindeni pe drum. Nu este de mirare că impactul acestei vizite asupra obiceiurilor religioase ale etiopienilor avea să dureze peste milenii.

Chiar şi numai pentru un moment din istoria sa, Israel îşi împlinea rolul pe care Dumnezeu i-l stabilise. El era lumina neamurilor. Cunoştinţa despre Dumnezeu trecea peste graniţele Ţării Făgăduite, luminând marginile pământului. Oamenii veneau, se minunau şi recunoşteau binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Legii Sale, în contrast cu sărăcia spirituală a propriei lor religii. Nu ar fi lipsit mult ca întreaga lume să fie adusă la cunoştinţa de Dumnezeu, dar din nefericire, acesta a rămas doar un moment şi atât.

Succesul la un pas de tine:

Ce semnificaţie profiindă ar trebui să aibă succesul şi prosperitatea ta personală? L-ar putea cunoaşte şi lăuda şi alţii pe Dumnezeu, dacă tu le-ai sugera acest lucru?

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video