Noe – nonconformistul supraviețuitor

Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu. Geneza 6:9

Noe mergea împotriva curentului zilelor sale. El căuta lucruri pe care oamenii din jurul său le desconsiderau. Din această cauză, era adesea ridiculizat sau chiar făcut să sufere. Dar el ştia că lumea are nevoie de el aşa cum este şi nu avea de gând să se adapteze la standardele şi filosofia de viaţă a celor din jur.

Constatarea lui Dumnezeu cu privire la lumea antediluviană a fost aceea că toate lucrurile îşi stricaseră calea, iar gândurile oamenilor erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. În acest ocean de nelegiuire şi ruină, Noe făcea o excepţie. Era neprihănit.

Satisfacţia vieţii sale depăşea cu mult sfera lucrurilor materiale şi imediate. Bucuria sufletului său era dincolo de mâncare, băutură şi plăceri trupeşti. În relaţia sa cu Dumnezeu, Noe trăia o înălţare sufletească superioară oricărei distracţii pe care ar fi putut să i-o ofere lumea timpului său.

Stilul de viaţă al lui Noe nu-i slăbea cu nimic nici bucuria de a trăi şi nici competenţa profesională. Cei din jur puteau conta pe cuvântul său, iar promisiunile lui erau onorate întotdeauna fără compromis. Noe era un puritan progresist mereu prezent în viaţa cetăţii, dar diferit şi elevat în ce priveşte valorile personale. Cei din jur îl cunoşteau ca pe evlaviosul cel bun la suflet şi corect până la culme în afacerile cu partenerii. El nu se ruşina şi nu se sfia să-şi împărtăşească ideile şi convingerile cu oricine era interesat să-l asculte. Acesta este stilul de viaţă al nonconformistului supravieţuitor.

Succesul la un pas de tine:

Te poţi simţi confortabil, chiar dacă faci lucrurile altfel faţă de cei din jur. Semenii tăi au nevoie de cineva care să poată privi lucrurile şi altfel!

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor