Trăsături ale unei familii puternice și sănătoase

Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. Psalmul 127:1

Cercetătorii au descoperit că majoritatea familiilor sănătoase şi puternice au următoarele trăsături comune:

1. Angajament: Puneţi pe Dumnezeu pe primul loc, şi apoi familia voastră, şi angajaţi-vă să vă ajutaţi unul pe altul, ca să deveniţi tot ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fiţi.

2. Apreciere şi declarare: Daţi atenţie pozitivă fiecărui membru al familiei, spunându-i că e special. Familiile puternice se concentrează pe punctele tari ale celorlalţi, nu pe greşelile lor.

3. Timp împreună: Familiilor sănătoase le place să fie împreună. Lucraţi împreună, jucaţi-vă împreună şi bucuraţi-vă împreună de un timp de relaxare. Membrii familiei pot fi foarte ocupaţi, dar ei nu lasă ca serviciul, şcoala sau pasiunile personale să fure din timpul familiei.

4. Comunicare: Ca să se înţeleagă unul pe altul, membrii unei familii trebuie să vrea să investească timpul necesar pentru împărtăşirea sentimentelor şi opiniilor lor. În fiecare zi eşti o persoană nouă. Fără să împărtăşească acele experienţe cu ceilalţi, membrii familiei pot deveni în curând străini unul de altul.

5. Religie: Împărtăşirea unei credinţe religioase şi deţinerea de valori şi standarde religioase, asemănătoare, sunt foarte importante. Închinarea împreună este o experienţă care leagă, supunerea faţă de Dumnezeu fiind temelia familiei.

6. Joaca şi simţul umorului: Familiile fericite se distrează împreună, se joacă împreună, râd împreună. Posedarea unui simţ al umorului în momente de necaz difuzează tensiunea şi are un efect calmant imediat.

7. Împărtăşirea responsabilităţilor şi rolurilor: Dacă membrii vor face tot ceea ce este necesar ca să împlinească nevoile celorlalţi, chiar dacă sarcina respectivă nu se află pe lista lor de priorităţi, toată lumea este fericită. Fii flexibil şi responsabil.

8. Interese şi scopuri comune: Cu cât familia are mai multe în comun, cu atât membrii ei tind să facă diferite lucruri împreună. Având interese asemănătoare şi faptul că ele se află în spatele aceloraşi scopuri dă familiei ceva care o face să aştepte cu nerăbdare, să plănuiască şi să experimenteze împreună.

9. Slujirea altora: Aşa cum un lac începe să stagneze, dacă nu are o scurgere, tot aşa este şi o familie. Ajutarea altora leagă familia.

10. Acceptarea şi căutarea de ajutor când apar probleme: Familiile sănătoase nu sunt fără probleme; ele doar acceptă că au probleme şi primesc ajutorul de care au nevoie, ca să le rezolve!

Unde se încadrează familia ta? Pentru puţin cer pe pământ, fă din Dumnezeu temelia familiei tale şi adaugă aceste 10 trăsături esenţiale.

Kay Kuzma

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor