Părți ale întregului

Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste: pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. 1 Corinteni 12:24-25

Prea adesea mă trezesc întrebându-mă de ce Dumnezeu nu mă folosește într-o lucrare mare și nobilă pentru El – să predic mulțimilor, să fac o descoperire științifică importantă, să produc un film cu mesaj creștin, să am mari bogății, ca să le pot da pentru lucrarea Sa. Și atunci mă opresc și mă uit în jur și-i văd pe toți copiii frumoși ai lui Dumnezeu, din trecut și prezent, care au fost/sunt părți neimportante ale trupului lui Hristos.

Gândiți-vă la trupul nostru pentru un moment. Este nevoie de milioane de celule endoteliale și de celule de țesut conectiv, care să construiască un vas de sânge minuscul de la inimă la creier. Cât de important este creierul și cât de nesemnificativ este vasul, dar dacă acest vas se sparge…

Fiecare persoană este importantă pentru Dumnezeu – fiecare este darul Său și de fiecare este nevoie pentru ca acel corp, biserica, să funcționeze perfect și să devină, în cele din urmă, mireasa lui Hristos.

Jonathan Goforth, acest mare misionar al Chinei, făcea călătorii lungi, departe de sediul misiunii sale. Într-una din ele, spre Manchuria, el a avut una dintre cele mai memorabile campanii misionare, de trei zile, din viața sa. Sute de oameni s-au întors la Domnul și au fost botezați. Câțiva ani mai târziu, el vorbea în Anglia și a menționat acest lucru. S-a întâmplat ca o femeie să audă despre el și i-a arătat jurnalul ei. Exact în timpul celor trei zile, în care el a avut acea campanie remarcabilă, Dumnezeu, în mod misterios, a condus-o să se roage pentru lucrarea Lui.

Niciodată n-ar trebui să te simți descurajat sau nesemnificativ, din cauză că viața ta pare atât de neimportantă. Dumnezeu are nevoie de talentul tău. El are nevoie de tine, ca să împărtășești experiența ta cu alții, ca să-i încurajezi și să-i ridici. Tu ești o parte semnificativă a Universului Său și poți juca un rol vital și necesar în planul Său pentru biserică.

Fie ca fiecare dintre noi să căutăm conducerea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne poată potrivi în corpul Său acolo unde dorește să fim. Fie ca noi să-I servim cu bucurie, iar bucuria să ne umple în timp ce El ne folosește ca să facem doar ceea ce El are nevoie pentru biserica Sa.

Întreabă-L pe Dumnezeu ce vrea ca tu să faci astăzi. Stai pe genunchi destul de mult timp ca Duhul Sfânt să îți spună cel puțin două lucruri pe care le-ai putea face pentru Dumnezeu.

John DeVicenzo

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video