Luându-te la întrecere cu caii

Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai? Și dacă nu te crezi la adăpost decât într-o țară liniștită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului? Ieremia 12,5

Cu câțiva ani în urmă, jucam volei și lăsam impresia de atlet de weekend. Dând totul „pentru echipă” și în ciuda vârstei mele, am alunecat în încercarea de a prinde o minge, rupându-mi un cartilagiu și câteva ligamente la genunchiul drept. Nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că ar fi trebuit s-o las mai moale și să evit să fiu unul dintre eroii majori ai ligii. Ca fizioterapeut, cunoșteam importanța exercițiului și a recuperării, așa că am început fizioterapia cât de curând posibil. M-am reîntors la lucru câteva zile mai târziu, după rănire, exersând cu greutăți, înotând, mergând pe jos și rezumându-mi activitățile de rutină la viața de zi cu zi.

Opt luni mai târziu, s-a întâmplat ceva interesant. Am încercat să sar într-un picior și dintr-o parte în alta, dar n-am putut. Deși îmi ziceam: „Sări”, rămâneam acolo, pe loc. Mușchii mei nu puteau produce tăria, tensiunea și forța necesară suficient de repede, ca să pot sări. Mi-am dat seama că nu-mi reabilitasem pe deplin genunchiul. Exercițiile mele mă pregătiseră pentru mers pe jos și pentru înot, dar nu pentru activități mai complexe, cum ar fi fost săritul.

Această experiență m-a pus pe gânduri. Exercițiul nostru spiritual, de participare la serviciile divine, plătirea zecimii și acela de a fi vegetarieni, ne poate ajuta să fim creștini respectabili. Dar singure, acestea nu sunt suficiente, ca să ne pregătească pentru activități spirituale mai provocatoare și mai complexe, cum ar fi: să tăcem când suntem insultați, să spunem cuvinte amabile și de încurajare, în loc de critică și ură, să iubim necondiționat, să acceptăm pe cineva care poate să creadă altceva decât credem noi sau să reflectăm caracterul lui Hristos. Dacă exercițiile și recuperarea noastră spirituală nu ne pregătesc pentru activități spirituale, cum putem să ne luăm la întrecere cu „caii” și cu Iordanul care se revarsă peste maluri? Astăzi, de ce să nu te gândești la a te exersa mai bine fizic și spiritual și să te pregătești pentru orice fel de experiențe cu „cai” și/sau Iordan, ce vor putea veni pe calea ta.

Doamne, arată-mi unde sunt slab și care e calea de a deveni puternic prin Tine.

Nicceta Davis

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor