Poţi alege viaţa sau moartea

„Totuşi, învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Când vă veţi înţelepţi, nebunilor?” Psalmul 94:8

Cu mulţi ani în urmă, am lucrat pentru o companie financiară mondială. În acea perioadă, nu eram un adventist de ziua a şaptea şi ştiam, de fapt, foarte puţin despre lucrurile spirituale.

Slujba mea implica contactarea clienţilor care nu-şi plăteau datoriile. Odată, am vizitat pe un astfel de client acasă. Soţia, care evident că nu avea o zi prea bună, m-a salutat la uşă. Apariţia mea pe scenă a adăugat ceva la nefericirea ei.

Soţul, care era clientul nostru, tocmai aflase că trebuia să aibă câteva degete amputate de la picior din cauza proastei circulaţii. Doctorul i-a spus că trebuia să înceteze să mai fumeze şi să bea, şi să-şi schimbe stilul de viaţă, pentru a-şi salva celălalt picior.

Degetele i-au fost amputate, iar el a început imediat să bea şi să fumeze. Câteva luni mai târziu, am contactat familia şi am aflat că era din nou în spital pentru amputarea labei piciorului. A încetat să fumeze şi să bea? Nu! El şi-a continuat obiceiurile, iar mai târziu i-a fost amputat tot piciorul.

Continuând să bea şi să fumeze, şi-a pierdut şi celălalt picior, un an mai târziu. Câteva luni după aceea, a murit! El a ignorat toate avertizările şi a continuat cu obiceiurile sale rele, până când corpul lui n-a mai putut îndura pedeapsa.

„Caz extrem”, spuneţi dv. Deloc! Astfel de lucruri se întâmplă în fiecare zi. Personal, cunosc oameni care au suferit de infarct şi au fost sfătuiţi să-şi schimbe stilul de viaţă, dar au continuat la fel cu obiceiurile lor nesănătoase. Ignorarea sfaturilor medicilor le va cauza în cele din urmă mai multă durere şi suferinţă.

Din nefericire, noi, oamenii, tindem mai mult să încălcăm sfaturile bune decât să le urmăm. Dumnezeu ne-a dat informaţii cum să ne păstrăm corpurile sănătoase şi cum să trăim vieţi neprihănite şi EI ne-a cerut să fim ascultători de voia Sa. Când facem aceasta, vom fi sănătoşi spiritual şi fizic. Căile Lui sunt totdeauna cele mai bune. Nu este timpul să ne oprim din stilul nostru de viaţă nesănătos şi să facem ceea ce spune El?

Doamne, ajută-mă să nu trăiesc nebuneşte pe căile pe care le vreau eu. Dă-mi înţelepciune şi voinţă, ca să trăiesc după voia Ta. Amin.

Jim Cox

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video