Fiziologia victoriei

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu:cea bună, plăcută și desăvârşită. Romani 12:2

Îţi determini singur destinul prin alegerile pe care le faci în fiecare zi. Ceea ce gândeşti şi simţi îţi modelează caracterul moral, căci îţi influenţează toate cuvintele şi acţiunile. Este un fapt recunoscut: „El este ca unul care îşi face socotelile în suflet.” Proverbe 23,7

Am fost foarte emoţionat când am citit cartea lui Eldon şi Esther Chalmers, Making the Most of Family Living (Bucurându-te din plin de viaţa de familie) şi am aflat că alegerile noastre fac, de fapt, schimbări fizice şi chimice în celulele creierului nostru şi în sistemul nostru nervos. De fiecare dată când luăm decizia să gândim în acelaşi fel, să repetăm aceleaşi cuvinte, sau să facem aceleaşi lucruri la fel, o mică moleculă de proteină, un buton, începe să se formeze la capătul unei fibre de la nivelul neuronului stimulat. Acest buton se măreşte şi se multiplică cu fiecare repetare. De asemenea, ea secretă şi o substanţă chimică care face ca mesajul să fie transferat de-a lungul căii nervoase. Butonii fac din ce în ce mai uşor să repeţi acelaşi lucru. Repetarea oricărui lucru, bun sau rău, face ca obiceiul să fie confirmat în vieţile noastre; şi obiceiurile fixate ne determină caracterul.

Vestea bună este că putem să învingem modelele vechi şi păcătoase – acei butoni nu trebuie să rămână! Când alegem să-I predăm voinţa lui Isus şi să ne îmbrăcăm cu oferta harului său abundent, care să ne ţină departe de cădere – studiul zilnic al Cuvântului Său, rugăciunea din inimă şi căutarea prezenţei Sale – Duhul Sfânt începe să formeze butoni sfinţiţi, care secretă acidul gamma-aminobutiric, şi această substanţă chimică pune frâne acţiunii fierbinţi a vechiului obicei păcătos. Butonii noilor obiceiuri sfinţite cresc şi se multiplică prin alegerile pe care le facem şi astfel suntem transformaţi de o înnoire literală a minţii. Aceasta este şi fiziologia victoriei – cum putem dezvolta un caracter ca al lui Isus.

Prin deplina predare a voinţei tale lui Isus, poţi cunoaşte bucuria victoriei asupra fiecărei tendinţe moştenite sau cultivate spre rău şi vei fi pregătit să-L întâlneşti pe Mântuitorul faţă în faţă.

Isuse, am nevoie de butonii sfinţiţi, care să pună frâne obiceiurilor mele rele. Îmi predau Ţie voinţa mea.

Kay Collins

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor