Şi femeile se aliază

Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.” (Exodul 15:21)

Dintotdeauna, femeile au avut partea lor în lucrarea lui Dumnezeu. De exemplu, Lucy Maria Hersey s-a convertit la vârsta de 18 ani şi a simţit că Domnul o cheamă să predice Evanghelia. În 1842, ea a acceptat doctrina millerită. La scurtă vreme după aceea, ea l-a însoţit pe tatăl ei într-o călătorie spre Schenectady, New York, unde un credincios l-a invitat pe tatăl ei să predice unui grup de neadventişti despre dovezile credinţei sale. Oamenii se „opuneau ca o femeie să vorbească”, şi astfel gazda a crezut de cuviinţă că ar fi mai bine ca tatăl ei să ţină prezentarea. Dar minune după minune a avut loc şi Hersey, fiind în faţă, nu putea scoate niciun cuvânt.

După o tăcere lungă, gazda a prezentat-o pe Lucy şi a spus că ea ar putea vorbi despre acest subiect. Şi a vorbit, iar răspunsul la prezentările ei a fost atât de impresionant, încât gazdele s-au văzut nevoite să închirieze o sală mai mare pentru întâlniri. Acesta a fost începutul unei lucrări rodnice, care a dus la convertirea unor bărbaţi care au devenit predicatori.

Olive Maria Rice a avut un succes şi mai mare decât Lucy. Convertită la millerism în 1842, ea spunea: „Sunt convinsă că Domnul vrea ca eu să fac ceva mai mult decât să stau şi să particip la întâlnirile de rugăciune.” În martie 1843, Dumnezeu a binecuvântat lucrarea ei cu sute de convertiri, într-o scrisoare către Himes, ea scria: „În mod constant, primesc invitaţii de a merge şi a lucra în patru sau cinci locuri în acelaşi timp.”

Rice şi-a dat seama că mulţi se opuneau lucrării ei deoarece era femeie, dar a declarat următoarele: „Nu îndrăznesc să mă opresc doar pentru simplul motiv că sunt femeie. Deşi bărbaţii poate mă vor blama şi mă vor condamna, mă simt îndreptăţită înaintea lui Dumnezeu şi aştept cu bucurie să dau mărturie, pentru că astfel îi avertizez pe fraţii mei.”

Elvira Fassett a întâmpinat opoziţie din partea soţului ei. Ea fusese educată că o femeie nu are dreptul să vorbească în public. Dar fiind presată de ceilalţi, a cedat în cele din urmă şi a văzut că Domnul binecuvânta lucrarea ei. Unul dintre cele mai importante suflete convertite de ea a fost chiar soţul ei, care a simţit pe propria piele impactul predicilor ei. Ca urmare, familia Fassett a predicat mesajul advent, fiind o echipă de misiune.

Vestea bună este că Dumnezeu ne cheamă pe toţi să proclamăm mesajul Lui. El ne va binecuvânta dacă ne supunem voinţei Sale.

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video