Dumnezeu a făcut o minune pentru mine

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! (Isaia 65:24)

Timp de mai mulţi ani, pe perioada şcolii, am lucrat în colportaj pentru a-mi plăti taxele. Ultimul an a fost foarte dificil pentru mine, deoarece era posibil să nu îmi pot plăti taxa pentru acel semestru. În anii anteriori, directorul îmi permisese să studiez şi să plătesc taxele mai târziu, dar acum nu mai era posibil, deoarece eram în ultimul an. Mi s-a cerut să plătesc întreaga sumă rămasă înainte de a merge la cursuri, dar eu n-o aveam. I-am cerut stăruitor lui Dumnezeu să intervină. L-am rugat: „Doamne, Tu ştii că îmi plătesc taxele şcolare lucrând ca evanghelistă cu literatură. Te rog, ajută-mă să ies din această situaţie dificilă.” Dumnezeu era singura mea sursă de ajutor.

Chiar în ziua următoare, unul dintre clienţii mei m-a rugat să îi duc un ghid de studiere a Bibliei. M-am rugat înainte de a-i duce ghidul de studiu, cerând o minune de la Dumnezeu. În timp ce răsfoia ghidul, cu rugăciune, i-am dat şi Character Building Stories („Povestiri pentru dezvoltarea caracterului), primul volum. El m-a întrebat:

– Ce este asta?

– Este o carte cu povestiri care ajută la dezvoltarea caracterului. Este primul volum din cele patru.

– Şi ce vrei să fac eu cu ea?

I-am spus că aş fi vrut să o cumpere. S-a uitat la mine şi apoi din nou la carte. A plătit nu doar pentru primul volum, ci pentru toate cele patru cărţi din set! I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că a mişcat inima acelui om şi l-a ajutat să ia o hotărâre.

Lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost că, atunci când am dus banii la depozitul de carte şi am cerut comisionul, acesta era exact suma de care aveam nevoie pentru taxa şcolară. Dumnezeu făcuse o minune. Am plecat de la depozitul de carte cu un cântec în inima mea: „Slujesc unui Mântuitor înviat. El este astăzi în lume.”

Mergând să îmi plătesc taxele şcolare, nu puteam să ascund bucuria din inima mea. Minunea lui Dumnezeu mi-a confirmat încă o dată dragostea Sa şi harul Său pentru mine. Într-adevăr, noi slujim unui Dumnezeu credincios, care aude rugăciunile noastre şi ne poate răspunde de îndată.

Regina Achola, Uganda

Kelch Kalie
Kelch Kalie
Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video