„Mă rog pentru tine, fiul meu!”(3)

Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor. (Ieremia 1:5)

Bertha Lubis călătorise departe pentru a-şi urma visul, acela de a-l întreţine şi de a-i asigura o educaţie lui Johnny. Urmărindu-şi visul, ea a ajuns să lucreze la editura adventistă din Bandung, Java, şi în cele din urmă, în lucrarea de evanghelizare cu literatură. Îi plăcea foarte mult ce făcea şi l-a încurajat pe Johnny să încerce şi el colportajul. Şi lui Johnny i-a plăcut foarte mult lucrarea de evanghelizare prin literatură. Mai târziu, la facultate, a participat la programul pentru evangheliştii studenţi şi astfel a câştigat o bursă pentru a-şi finanţa studiile şi pentru a obţine o diplomă în teologie.

Visul unei mame se împlinise. Johnny a devenit pastor. Dar dragostea ei pentru lucrarea cu literatură curgea şi prin venele lui şi, în cele din urmă, el a slujit la nivel naţional, în lucrarea prin publicaţii din Diviziunea Asia de Sud-Pacific. La sfârşitul celor cinci ani de mandat, Johnny s-a întors în uniunea de unde a plecat, pentru a sluji ca preşedinte şi director al consiliului editurii. Micul băiat, care obişnuia adesea să se joace în curtea editurii, aşteptând-o pe mama lui să îşi termine treaba, era acum lider în biserică şi la editură.

Bertha I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că rugăciunile pentru fiul ei au primit răspuns. Aspiraţiile cu privire la băiatul ei şi exemplul ei creştin au fost onorate de Dumnezeu. Viaţa ei altruistă este o moştenire nobilă pentru toţi evangheliştii cu literatură, dar şi o moştenire preţioasă pentru fiul ei, pentru noră şi pentru cei trei nepoţi. La fel ca Ana din Biblie, Bertha şi-a dedicat fiul Domnului şi el a devenit un lider evlavios în lucrarea Sa. Amintirile sunt frumoase, la fel şi experienţa în sine, dar mai presus de orice. Dumnezeu să fie înălţat.

[Notă: Fiul Berthei, Johhny, este cunoscut în toată Indonezia şi în alte părţi ale Asiei pentru dedicarea lui în lucrarea lui Dumnezeu şi pentru abilităţile sale de conducător, slujind la toate nivelurile lucrării cu publicaţii din biserică.]

H. Tambunan, Indonezia

Kelch Kalie
Kelch Kalie
Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Publicate astăzi