În necunoscut

    „Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi l-a zis: Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge. Isus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”(Matei 8:19,20)

    Experienţa aceasta ne inspiră respect faţă de chemările lui Dumnezeu. Uneori, responsabilitatea încredinţată slujitorilor Lui, care lucrează ca mesageri credincioşi, le cere să renunţe la stabilitatea şi la simţământul de siguranţă.

    Leidinaldo de Jesus este un exemplu de persoană care a renunţat la siguranţa lui pentru a deveni evanghelist cu literatură. Era managerul unui restaurant. Ca adventist de ziua a şaptea, dedicat şi lider activ în biserica locală, avea parte de respect şi credibilitate din partea membrilor din biserică şi a colegilor.

    Într-o zi, a fost invitat să participe la un program de recrutare de colportori. Participând la acel program, Leidinaldo a simţit chemarea lui Dumnezeu de a se alătura lucrării de colportaj.

    Chiar în ziua următoare, proprietarul unui restaurant l-a contactat pe Leidinaldo şi i-a oferit un post de conducere la un restaurant din oraşul Salvador. După multe rugăciuni, Leidinaldo şi-a dat seama că scopul pe care Dumnezeu Îl avea cu viaţa lui era să se alăture lucrării de colportaj. Şi asta a şi făcut, dedicându-se cu totul acestei chemări.

    După câţiva ani de slujire în această lucrare şi după ce a dat dovadă de abilităţi puternice de conducere, Leidinaldo a fost promovat la poziţia de director asistent. Acum lucrează sârguincios pentru a-i îndruma şi consilia pe alţii, vorbindu-le despre importanţa chemării lui Dumnezeu şi despre cum să fie nişte evanghelişti cu literatura extraordinari.

    Dumnezeu continuă să cheme bărbaţi şi femei să se dedice lucrării Lui. Răspunsul la această chemare poate că nu va fi chiar ce ai visat tu pentru viaţa ta, dar cu siguranţă că îţi va aduce o răsplată care va aduce cu ea o mare satisfacţie, atât acum, cât şi în veşnicie.

    Jose Erinaldo Lima, Brazilia

    Kelch Kalie
    Kelch Kalie
    Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi