Mai mult decât bani

    „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2)

    Când am început lucrarea de colportaj, mi-am dat seama că viaţa mea se schimbase în bine. Totuşi, la acea vreme, credeam că a face colportaj înseamnă doar să vinzi cărţi şi reviste. Mare parte a campaniei din acel an am fost mai interesat de cât câştigam decât de oamenii pe care îi aduceam la Hristos şi cred eu, în consecinţă, au fost multe zile când nu m-am descurcat prea bine.

    Mă plângeam tot timpul şi mă întrebam de ce mi se întâmplă mie una ca asta. În fiecare dimineaţă, porneam plin de entuziasm, doar pentru a încheia ziua dezamăgit. Mă întrebam dacă dau tot ce pot şi, în acelaşi timp, mă gândeam cum de prietenii mei se descurcau mai bine decât mine. Erau zile în care nici măcar nu mâncam.

    Apoi, într-o zi, am plâns şi m-am rugat pentru succesul de care aveam atâta nevoie. Din acel moment, atunci când mă rugam dimineaţa devreme cu laude şi cu recunoştinţă în suflet pentru binecuvântările Sale, Dumnezeu îmi asculta rugăciunea. În acea săptămână, mi-a mers bine. Mergeam de la instituţie la instituţie, lăsând cărţi în urmă şi fără să spun prea multe. Doar Îl lăsam pe Dumnezeu să îşi facă treaba. Atunci am început să înţeleg că Dumnezeu doreşte ca noi să punem Cuvântul Său înaintea succesului nostru.

    Spre sfârşitul campaniei, mi-am dat seama că nu banii contau. Dumnezeu îmi arătase că lucrarea cu literatură este o lucrare de predicare a Cuvântului Său. De atunci, rezultatele mele au fost mult mai bune. Ca urmare a acelei campanii, am început să studiez teologia.

    Dumnezeu m-a binecuvântat cu mult mai mult decât mi-am închipuit eu. Într-una din zile, trezorierul şcolii adventiste m-a chemat pentru a-mi spune că cei din consiliul director au hotărât să îmi ofere o bursă pentru un an de studii la Universitatea Adventistă din Bolivia. În acel an, am câştigat din colportaj echivalentul unei burse şi jumătate.

    Voi merge oriunde doreşte Dumnezeu să merg. Lucrarea prin literatură ajunge la oameni şi le arată dragostea Lui pentru această lume.

    Ademar Chavez, Bolivia

    Kelch Kalie
    Kelch Kalie
    Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi