Binecuvântări în locuri neaşteptate

    „Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Ioan 14:13)

    Eram înscrisă într-un program de colportaj pentru a-mi plăti taxa şcolară. Într-o zi, lucrasem într-un mall şi ziua era pe sfârşite. Luminile erau stinse, cu excepţia celei dintr-o cameră mică de la capătul coridorului, de unde se auzea vocea unui bărbat care vorbea la telefon. Mă gândeam dacă să rămân sau să plec. M-am gândit atunci că doar să stau şi să aştept fără să fac nimic ar fi o pierdere de vreme. Dar în timp ce în mine se dădea această luptă, am auzit că domnul tocmai încheia discuţia la telefon şi atunci mi-am spus că ar merita să merg să vorbesc cu el.

    Mergând în acea direcţie, un bărbat masiv, bine făcut, s-a ivit de după colţ şi amândoi ne-am speriat. El a râs surprins, însă eu am fost puţin intimidată de apariţia sa. Mi-am început totuşi prezentarea. Nu părea foarte interesat de cărţile mele, dar la încheierea prezentării, m-a întrebat de programul de burse de la şcoala mea. I-am spus că visam să devin neurolog şi că mai aveam mult de lucru până la atingerea acelei ţinte. A fost impresionat de faptul că lucram pentru a-mi plăti taxa şcolară.

    Atunci, a deschis un sertar şi a scos carnetul de cecuri. Dându-mi seama că nu am menţionat suma necesară pentru cumpărarea unei cărţi, m-am rugat să ofere o sumă care să acopere cel puţin costul unei cărţi. „E bine dacă donez 250 de dolari?” m-a întrebat el.

    Cu un zâmbet imens pe faţă, i-am spus că era mai mult decât destul. A râs şi a spus că nu voia nici o carte, voia doar să mă ajute în educaţia mea. I-am lăsat două cărţi: Peace Above the Storm şi Foods That Heal. El mi-a spus: „Vino în fiecare vacanţă de Crăciun pentru că vreau să te ajut.”

    De atunci, în fiecare vacanţă de Crăciun, veneam la magazinul lui din Florida pentru a primi o donaţie. Şi în fiecare an îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că l-a scos pe acest om în calea mea. Cred că Dumnezeu a deschis acea uşă cu un motiv şi acea experienţă m-a ajutat să îmi dau seama că El într-adevăr este cu noi şi că ne doreşte binele.

    Nathalie Borges, Statele Unite ale America

    Kelch Kalie
    Kelch Kalie
    Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi