La fel ca Iov

În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. (Iov 42:12)

Dintre cei 13 copii ai familiei, eu sunt al treilea. M-am alăturat Bisericii Adventiste în 1980. Cea mai mare preocupare a mea la acea vreme era dacă voi fi capabil să cresc în credinţă, neputând să citesc Biblia.

Mersesem puţin la şcoală, însă uitasem de atunci literele şi nu mai ştiam să citesc. Mi-am cumpărat totuşi o Biblie şi am început să învăţ literele, până am reuşit să citesc din nou.

În 2002, l-am vizitat pe directorul Departamentului Publicaţii al Uniunii pentru a-i cere sfatul. Undeva, în străfundul inimii mele, simţeam imboldul de a lucra pentru Domnul. Pastorul, foarte bun cu mine, mi-a spus: – Sophonie, Dumnezeu nu este interesat doar de persoanele care pot să citească, să scrie sau de cei care au bani. Dumnezeu are nevoie de tine.

Acea afirmaţie m-a mişcat profund şi acela a fost începutul călătoriei mele de colportor.

În acel an, m-am alăturat lucrării cu literatură. De fiecare dată când cineva intră în rândurile lucrării lui Dumnezeu, Satana încearcă să descurajeze acea persoană, iar eu nu am fost o excepţie. Diavolul a adus asupra mea multe încercări şi provocări pentru a mă împiedica să mai fac lucrarea lui Dumnezeu.

Cel mai mare atac al Diavolului a fost în 2004. Lucram într-un sat din apropiere, iar soţia şi copilul au rămas acasă. Spre groaza mea, s-au îmbolnăvit subit şi au murit. A fost foarte dureros pentru mine şi m-am identificat cu Iov şi încercările lui. Dar, în ciuda durerii mari care mă cuprinsese şi a dificultăţilor pe care Satana le adusese asupra mea, Dumnezeu a fost credincios şi nu m-a părăsit niciodată. Am fost martor al mâinii Sale pline de neprihănire şi bunătate. El mă ţine în siguranţă şi mă ajută să îmi ating obiectivele în lucrarea de colportaj. Mi-am clădit casa pe stânca cea tare a lui Hristos, iar în 2006, Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soţie evlavioasă, care mă iubeşte şi mă sprijină în lucrarea mea. Împreună avem doi copii pe care îi creştem pentru a-L urma pe Domnul.

Colportajul este lucrarea lui Dumnezeu şi El este Cel care ne dă biruinţă. Folosindu-mă de cuvintele cântecului, spun şi eu:„Mare îţi este credincioşia, Doamne, o Dumnezeule,Tatăl meu!”

Sophonie Kimonyo, Rwanda

Kelch Kalie
Kelch Kalie
Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor