Dumnezeu le-a schimbat planurile

Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi. Am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma. (Romani 1:14,15)

Şase evanghelişti cu literatură, împreună cu liderul lor, Emmie Namondwe, plănuiau să organizeze o campanie de colportaj la aproximativ 40 de kilometri depărtare de capitala Lilongwe. Plănuiau să vândă cărţi în timpul zilei, iar seara să ţină o serie de întâlniri în două localităţi.

Cu două zile înainte de plecare, Emmie a aflat că locaţia pentru una dintre întâlnirile planificate trebuia schimbată. S-a găsit un loc nou şi întâlnirile au început la timp în cele două sate, Ching’anga şi Vizimba.

Campania de vânzare şi întâlnirile de seară continuau, dar circumstanţele într-unul din sate s-au schimbat din cauza unei înmormântări. O rudă apropiată a conducătorului din sat murise şi acesta a cerut ca întâlnirile să fie suspendate pentru două zile. Auzind de această schimbare, un conducător dintr-un sat vecin i-a rugat să ţină întâlniri în satul lui timp de două zile. Echipa a fost de acord şi, după ce s-au încheiat cele două zile de întâlniri, conducătorul satului le-a cerut să continue. Au acceptat bucuroşi şi această invitaţie, dar au continuat şi întâlnirile din Vizimba, ţinând astfel prezentări în trei locaţii.

Dumnezeu nu doar că a schimbat planurile pentru echipa de evanghelişti cu literatură – El le-a dezvoltat. La sfârşitul întâlnirilor, 26 de persoane au fost botezate în cel de-al treilea sat, inclusiv conducătorul satului. Acesta era pastorul unei biserici apostolice şi decizia sa de a deveni adventist i-a influenţat pe unii membri să se alăture Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

La scurtă vreme, s-a deschis acolo o şcoală, au început cursurile Vocea Profeţiei şi un bărbat pe nume Naphtali a început să ţină studii biblice. El nu participase la nicio întâlnire, dar a studiat cu credincioşie lecţiile biblice şi a primit botezul. Imediat după aceea s-a format o biserică nouă, membrii ei întâlnindu-se în hambarul lui Naphtali. Toate acestea, datorită lucrării evangheliştilorcu literatură.

Folosindu-se chiar şi de circumstanţe triste, Dumnezeu a putut ajunge la mai mulţi oameni cu adevărurile Sale speciale din Biblie, prin cuvântul scris şi vorbit.

Goodwell Nakawole, Malawi

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Ascultă Devoționale Audio pe Castbox Ascultă Devoționale Audio pe Apple PodcastsAscultă Devoționale Audio pe Spotify

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

ZĂDĂRNICIE

UITARE

ȚEPUȘ

spot_img