Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
Psalmii 40:1
Cu câteva săptămâni în urmă, mă aflam la spital împreună cu soțul meu, care se recupera după o intervenție chirurgicală. Noua secție chirurgicală era mare și impresionantă. A trebuit să cobor la mașină ca să iau ceva, lăsându-l pe soțul meu în sala de recuperare împreună cu fiul și cu nepotul nostru. Când am urcat în lift, am apăsat butonul pentru parter. Când liftul s-a oprit, ușa nu s-a deschis. După ce am așteptat câteva momente, am apăsat un alt buton, crezând că poate asta îmi va rezolva problema. Am auzit liftul încercând să deschidă ușa, dar nu se întâmpla nimic. După cinci încercări de a ieși, mi-am dat seama că eram blocată în lift și am început să caut un buton de urgență pe panoul din fața mea. Nu am găsit nimic.
Am cercetat pereții liftului în căutarea unui telefon de urgență, apoi am observat, în spatele meu, o ușă de lift deschisă. De cinci ori se deschisese și se închisese înainte să îmi dau seama că mă uitasem în direcția greșită după răspunsul la strigătul meu de ajutor. M-am simțit foarte stânjenită în timp ce ieșeam din lift, întrebându-mă câți oameni trecuseră pe lângă mine și observaseră femeia care stătea înăuntru, cu spatele la ușa deschisă, în loc să se întoarcă pur și simplu și să iasă.
De câte ori în viață începem să „apăsăm butoanele” lui Dumnezeu, așteptând un răspuns rapid și specific la rugăciune? Așteptăm nerăbdători, apăsând același buton în mod repetat, întrebându-ne de ce Dumnezeu răspunde atât de încet la rugămintea noastră de ajutor. De multe ori, El a oferit deja răspunsul, dar noi nu îl recunoaștem pentru că nu a răspuns în felul în care ne așteptam noi să o facă.
Să Îl așteptăm cu răbdare pe Domnul! El aude și va răspunde.
autor: Dottie Barnett
