Eu sunt sărac și lipsit, dar Domnul Se gândește la mine. Tu ești ajutorul și izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!
Psalmii 40:17
Mă simțeam cuprinsă de groază în timp ce priveam lista din mâna mea. Conținea mai multe simptome pe care le aveam de câțiva ani din cauza bolii mele cronice de ficat. Epuizare profundă, confuzie mintală, dureri articulare, palpitații – și lista continua. Am prezentat această listă altor hepatologi în trecut, dar fără prea mari rezultate. Răspunsul era mereu același: „Ești bolnavă, dar nu suficient de bolnavă pentru un transplant de ficat.” Amintindu-mi de toate încercările eșuate de a găsi ajutor, un val de descurajare s-a așternut peste mine ca o mantie invizibilă.
În deznădejdea mea, am strigat: „Doamne, trebuie să rezolvi Tu asta pentru mine! M-am săturat să încerc.” Cu lacrimile curgându-mi pe față, nu pot spune că în acel moment am simțit pace, dar am simțit ceva asemănător cu ușurarea – ușurarea că am lăsat din mâinile mele responsabilitatea îngrijirii mele.
Sincer, până în acel punct, nu îmi pusesem încrederea în El în totalitate. Da, Îl lăsasem să se ocupe de unele detalii mai mici, în timp ce eu acționam ca „stăpâna” propriului destin. Dar abia când m-am predat complet a avut loc o schimbare profundă. Parcă El mă așteptase cu răbdare să ajung într-o stare de disperare în care singura direcție în care să privesc să fie în sus.
Am intrat în cabinetul doctorului Gilroy strângând în mână lista mea și o schiță cu cerințele mele. Eu și soțul meu ne pregătiserăm emoțional și mintal să ne unim forțele împotriva bietului om dacă încerca să îmi minimalizeze situația. Câteva minute mai târziu, ușa s-a deschis larg și un domn elegant a intrat în cabinet. Înainte să apuc măcar să îi spun „bună ziua”, a spus, cu un accent australian pronunțat: „Bine, doamnă McCluskey, m-am uitat peste dosarul dumneavoastră și aveți nevoie de un transplant de ficat. Cred că spitalul meu este cel mai potrivit pentru dumneavoastră și iată de ce.”
Am rămas cu gura căscată în timp ce el confirma tot ce știam că este adevărat. M-am uitat la soțul meu și am izbucnit în lacrimi, în timp ce bucuria și ușurarea mă inundau. În clipa în care m-am predat Lui, Domnul a spus: „Lasă-Mă să îți împlinesc toate nevoile” (vezi Filipeni 4:19). Când noi nu putem, El poate! De ce așteptăm atât de mult să ne predăm Lui?
autor: Katie McCluskey
