Nu pentru că le întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales […]. Ci pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri.
Deuteronomul 7:7,8
Cele mai multe cărți și filme sunt construite în jurul unui personaj principal – fie o persoană, fie un grup luptând pentru o cauză comună. Cei slabi luptând împotriva celor puternici și răi. Chiar și filmele cu mai multe personaje principale tot în jurul rolului principal se învârt.
Am ajuns la concluzia că mă vedeam pe mine însămi drept personajul principal în povestea vieții mele. Nu că aș fi fost mai egoistă sau mai centrată pe mine decât alții. Am fost voluntar toată viața mea, dar, gândindu-mă la faptele mele, la slujirea mea, la binele meu și la mântuirea mea, mi-am dat seama că nu am nimic să aduc înaintea Domnului. Nu am nicio contribuție la mântuirea mea. Este doar darul Lui.
Deși sunt personajul principal în propria mea viață, sunt personaj secundar în viețile celor mai apropiați de mine și un simplu figurant pentru majoritatea oamenilor. Înțelegerea acestui adevăr m-a ajutat să pun lucrurile în perspectivă. Am realizat că nu totul se învârte în jurul meu. Oamenii au zile proaste. Ceea ce eu cred că ar fi cea mai bună opțiune este, probabil, doar una dintre multe altele. Nu alegem întotdeauna cea mai bună opțiune, dar să sperăm că vom alege să ne ajutăm unii pe alții și să mergem înainte împreună!
Însă nu acestea au fost cele mai mari revelații, deși sunt recunoscătoare pentru schimbările pe care le-au adus în viața mea. Cea mai mare descoperire a fost că viața mea trebuie să aibă un alt personaj principal. Isus este Cel asupra căruia trebuie să fie concentrată atenția mea. El este Cel care a făcut toate lucrurile posibile prin sacrificiul Său. El este Cel în mâinile căruia sunt un bulgăre de lut pe care îl modelează și îl transformă într-un vas potrivit pentru scopul pe care El l-a ales. „Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară?” (Romani 9:21). Cel care Și-a manifestat dragostea asupra ta și asupra mea o manifestă nu pentru ceea ce putem noi oferi, ci pentru Cine este El.
autor: Anamaria Maier



