În nordul înghețat trăiește o omidă mică, pufoasă, numită „ursul lânos”. Când vine frigul, nu fuge, nu se ascunde prea adânc, ci intră într-o stare uimitoare: îngheață aproape complet. Rămâne nemișcată, fără semne de viață, acoperită de zăpadă.
Primăvara aduce schimbarea. Soarele încălzește pământul, iar corpul ei începe încet să se dezghețe. Viața revine treptat, iar omida pornește din nou să se miște și să crească. Un ciclu tăcut, dar impresionant, repetat an de an.
Isus a vorbit despre moarte ca despre un somn: „Lazăr, prietenul nostru doarme…” (Ioan 11:11). Dincolo de liniștea aparentă, rămâne promisiunea trezirii. Dumnezeu nu pierde din vedere pe nimeni și are puterea de a readuce viața, la timpul hotărât de El.
