Folosindu-și în mod greșit liberul-arbitru, omul a ales neascultarea, care are drept consecință răul. Păcatul lui Adam a fost transmis ca înclinație tuturor urmașilor săi. Și în acest fel Satana a devenit „stăpânitorul lumii acesteia”. Satana este cel responsabil pentru păcat. Însă Domnul a promis că va eradica și pe unul, și pe celălalt. Curând, lumea noastră va ști că există în ceruri un Dumnezeu!
Noi slujim unui Dumnezeu puternic. Fără îndoială, El este mai mare decât toate problemele noastre. Este Creatorul universului și nimic nu este prea greu pentru El!
Fă un scurt inventar al lucrurilor în care te-ai încrezut, dar s-au dovedit a fi un adăpost şubred. Pentru fiecare notează un mod de a te încrede în Dumnezeu.