Noi suntem creaţi să fim fiinţe sociale, aşa că nu este deloc surprinzător că relaţiile reprezintă una dintre cele mai importante componente din viaţa noastră. Dar oricât de minunaţi pot fi prietenii noştri pământeşti, Isus doreşte să fie cel mai bun Prieten al nostru.
Moartea Fiului lui Dumnezeu nu a fost întâmplătoare sau neprevăzută. Dumnezeu „n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți”. Să Îi mulțumim lui Dumnezeu că nu Și-a cruțat propriul Fiu ca să ne salveze și să îi oferim tot ce e mai bun în viața noastră.