Am purtat acel sacou mulţi ani şi niciodată nu l-am pus pe mine fără să îmi amintesc cum Dumnezeu a avut grijă de nevoia mea într-un mod atât de special!
În credința autentică, mântuitoare, există încredere în Dumnezeu prin încrederea în marele sacrificiu ispășitor făcut de Fiul lui Dumnezeu pe calvar. În Hristos, credincioșii îndreptățiți privesc spre unica lor speranță și spre izbăvitorul lor.
Acţiunea de binefacere creştină are în sine sensuri de înălţare sufletească ce pot fi trăite numai în contextul marii conexiuni dintre Dumnezeu şi lume. Merită să trăieşti acest adevăr!
O, Doamne, doresc să am o bucurie intensă de la Tine, aşa încât să fiu vocea cântecului pentru toţi cei pe care îi întâlnesc. S-ar putea să nu schimb lumea, dar nu mă îndoiesc de faptul că locul meu de muncă, biserica mea şi casa mea vor fi locuri mai fericite dacă gura mea va rosti cuvinte constructive şi înălţătoare.
Dacă fericirea provine din alte surse decât din Fântâna divină, ea va fi la fel de schimbătoare ca circumstanțele care o generează; însă pacea Domnului Hristos este o pace constantă și de durată.