Dumnezeu i-a dat putere lui David să înfrângă un leu, un urs şi pe uriaşul Goliat datorită credinţei în Dumnezeul lui Israel. Slavă Domnului că ne fereşte de pericolele văzute şi nevăzute care ne înconjoară!
„Cât timp trebuie să mă rog pentru ca cineva să fie mântuit?” Aceasta este o întrebare fără rost. Iubirea nu pune astfel de întrebări. Iubirea continuă să pledeze şi să mijlocească pentru că nu poate face altfel, pentru că nu este în stare să suporte gândul de a renunţa la cineva. Iubirea nu cunoaşte cuvântul „destul”.
La sfârșitul acestor șase zile, Dumnezeu a pus deoparte a șaptea zi, care te cheamă mai sus, spre un loc de refugiu și comuniune, unde doar El singur, nu noi, este Domn. Un loc în timp, unde recunoaștem că nu suntem stăpânii noștri, sau ai timpului, sau ai averilor noastre. Toate sunt ale Lui.
Capcana în care a căzut tânărul din Proverbele 7 a fost cea a sexului interzis. A ta care este? În ce capcană eşti tu prins acum? Dacă, asemenea sperietorii, îţi lipseşte creierul, cere-I lui Dumnezeu să îţi dea creier. Nu fi un descreierat.
#cereînţelepciune
Ştiu că Domnul este soluţia cea mai bună la multe dintre problemele cu care ne confruntăm; El poate îndruma persoana în cauză. Familia bisericii poate fi o sursă de ajutor.
Spiritul acesta de dăruire neegoistă a fost prezent în viaţa lui Iuda, a lui Moise, şi este prezent în întregul cer. Nevoia noastră astăzi este de a fi binevoitori să cheltuim din ce este al nostru şi chiar pe noi înşine pentru mântuirea altora.