articole pentru

Arhiva Anuală: 2017
A

Timpul de risipit – 4

Este aproape imposibil pentru noi, studiind lucrurile la mai bine de 160 de ani după eveniment, să înţelegem magnitudinea confuziei şi a haosului în rândurile milleriţilor după dezamăgirea din octombrie. Dar până atunci, Îi putem fi recunoscători lui Dumnezeu că ne aşteaptă şi astăzi, în încercarea de a învinge dificultăţile vieţii.

Identitate nouă, în Isus

Isus Şi-a vărsat sângele preţios pe Calvar, astfel încât să pot fi salvată din ghearele păcatului. Astăzi, din nou, îi mulţumesc pentru că mi-a dat o nouă identitate!

Cele șapte sfetnice sunt șapte biserici

Dacă nicio biserică şi niciun creştin nu are imaginea completă a lui Isus, atunci avem cu toţii un motiv să fim umili. Cu toţii suntem învăţăcei. Cea mai înţeleaptă poziţie pe care un creştin trebuie să o adopte este aceea de a învăţa câte ceva din fiecare situaţie.

Umple golul nostru infinit

Din care din aceste surse ai încercat să îţi astâmperi setea? Cu ce doreşti să îţi umpli viaţa? Dacă ai încercat să umpli golul interior cu lucrurile acestei lumi, ar fi bine să îţi aminteşti că, aşa cum spunea Pascal, doar Dumnezeu este singurul bine veritabil şi adevărat al omului. #Dumnezeuîmiumpleviaţa

Gândul de dimineață – 30.01.2017 – solascriptura.ro

 „De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut...

Timpul de risipit – 3

Ajută-ne, Doamne, ca în umblarea noastră zilnică să avem ochii îndreptaţi spre Cuvântul Tău, şi nu spre problemele celor din jurul nostru!