Doar în 10 zile, organismul meu s-a schimbat atât de favorabil, încât inconvenientele şi sacrificiile sculatului devreme, plimbării de o oră, dietei vegetariene, băilor de aburi, duşurilor contrast, băii jacuzzi şi masajului merită efortul din plin.
De multe ori se face observaţia că în tovărăşia unui câine putem vedea iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Chiar cred că există câini care pot constitui o lecţie prin care Dumnezeu ne arată dragostea necondiţionată ce ne-o poartă, indiferent cine suntem şi ce facem. Eu şi soţul meu am avut această experienţă cu Leesha.
Jorge Luis Borges, care a scris peste treizeci de cărţi şi care a orbit la vârsta de cincizeci de ani, a spus următoarele: „Dacă alţii sunt mândri de ce au scris, eu sunt mândru de ce am citit.” Ai vrea să fii un reprezentant demn al profesiei tale? Atunci începe să citeşti câte o oră în fiecare zi!
Iacov a ieşit infirm din această luptă, şi această infirmitate l-a însoţit în tot restul vieţii. Şi noi vom fi conştienţi de realitatea acestei lupte. Este posibil să nu realizezi în mod exact momentul convertirii tale, dar va fi imposibil să treci printr-o criză de genul celei prin care a trecut Iacov la Iaboc fără să fi conştient de aceasta.