Mă bucur că am venit aici şi am fost cucerit de harul lui Dumnezeu. Am învăţat o mulţime de lucruri în cursul acestor zile. Mă bucur că mi-am lăsat lucrul ca să vin, pentru că am descoperit ce este important în viaţa unui creştin. Să petreci timp cu Dumnezeu este vital - acum ştiu ce am de făcut.
Dumnezeu este hotărât să salveze dacă este cu putință pe toți oamenii din această lume. El nu violează puterea noastră de alegere, dar întrebuințează mijloace puternice pentru a face cât mai dificil ca cineva să se piardă.
Când alegem să-I predăm voinţa lui Isus şi să ne îmbrăcăm cu oferta harului său abundent, care să ne ţină departe de cădere - studiul zilnic al Cuvântului Său, rugăciunea din inimă şi căutarea prezenţei Sale - Duhul Sfânt începe să pună frâne acţiunii fierbinţi a vechiului obicei păcătos.
Imaginea peştelui transmite următorul mesaj: Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul. Dacă astăzi vezi un peştişor, aminteşte-ţi că Isus este Mântuitorul tău şi, la fel ca primii creştini, mărturiseşte-ţi credinţa cu creativitate.
#IsusMântuitorulmeu #suntcreştin
Deşi acum era prea târziu, mi-aş fi dorit să-i fi spus mai multe, să fiu mai deschisă şi să o încurajez mai mult. Devenise creştină ca adultă şi acum îmi dau seama că vorbea cu mine atât de mult pentru că nu avea pe nimeni în familie care să o înţeleagă.
Întâi trebuie să cădem ca să ne putem ridica din nou. Trebuie să cădem pe Stâncă și să fim zdrobiți înainte de a putea fi înălțați în Hristos. Pentru a cunoaște măreția împărăției spirituale, eul trebuie detronat, iar mândria trebuie umilită.