Dumnezeu însă m-a urmărit pas cu pas şi nu mi s-a întâmplat nicio nenorocire din câte ar fi putut să mi se întâmple. De multe ori, îmi arăta în diferite circumstanţe că trebuie să mă întorc la El. Însă orice apel din partea Lui rămânea fără răspuns, asta până la un moment dat, când, afundându-mă mult-mult prea jos, scumpul meu Mântuitor a intervenit, m-a scos de unde căzusem şi m-a aşezat pe drumul care duce spre cer.
Fiul meu, se gândea ea, Dumnezeu să te binecuvânteze. Orice s-ar ivi în calea mea, eu voi continua să lupt în locul tău. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi, sper eu, visurile noastre vor fi la fel de frumoase ca zorii speranţei. Vom trăi fiecare zi pe rând, până când în vieţile noastre se va vedea dimineaţa!
Avem un vrăjmaş puternic, care ne presează cu timpul, cu graba şi cu aglomeraţia activităţilor. Dar dacă avem dorinţa de a împlini voia Domnului, El ne va ajuta. El ne va aduce aminte ce avem de făcut, chiar şi printr-un copilaş de un anişor.
Viaţă este plină de suişuri şi de coborâşuri, însă noi trebuie să veghem asupra fiecărui pas pe care-l facem. Mereu trebuie să privim spre Isus şi în fiecare clipă trebuie să-l căutăm sfatul şi ajutorul pentru a nu ne abate de la calea cea dreaptă.
Mântuitorul ştia că niciun argument, oricât de logic, n-ar fi înmuiat inimile învârtoşate şi n-ar fi putut străpunge crusta egoismului şi a spiritului lumesc. El ştia că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestraţi cu putere cerească; ştia că Evanghelia avea să fie eficientă numai dacă era vestită de inimi devenite calde şi buze devenite elocvente printr-o cunoaştere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa.
