Propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.
2 Timotei 4:2
Îți poți imagina să fii chemat să predici chiar de către Ellen White? Nu pentru că chemarea ta ar fi mai importantă decât a altuia, ci pentru că vine din partea lui Dumnezeu. Totuși, trebuie să recunoaștem că, pentru mulți, o chemare venită prin Ellen White părea ceva greu de crezut sau chiar de acceptat!
În 1852, cam în perioada în care Uriah Smith citea revista Review and Herald și făcea o schimbare radicală, iar Joseph Bates îl căuta pe „cel mai cinstit om din Battle Creek”, Ellen White l-a chemat pe un tânăr de 20 de ani pe nume John Norton Loughborough să predice. El a acceptat. Și astfel a început o altă călătorie a unui pionier adventist.
În anii 1860, Loughborough s-a implicat foarte activ în organizarea bisericii. El voia să se asigure că biserica nu va deveni doar o adunare de oameni în jurul unei anumite declarații de credință, ci va continua să fie liberă să se închine lui Dumnezeu.
Loughborough a călătorit mult, vizitând biserici în New England, Ohio, Michigan, California și chiar în Marea Britanie. Predica, scria și adesea participa alături de soții White la diverse tabere religioase, unde uneori vorbea de trei ori pe zi. Ellen White l-a susținut și l-a încurajat.
În 1878, Ellen i-a spus cu blândețe: „Lucrarea ta trebuie să fie apreciată la justa ei valoare.”
Facem și noi lucrurile astfel încât să arate adevărata lor valoare înaintea lui Dumnezeu?
Loughborough a scris două cărți: o carte intitulată The Rise and Progress of the Third Angel’s Message (Începutul și progresul Soliei Îngerului al Treilea), care a fost distrusă în incendiul din 1903 de la Review and Herald. În 1905, el a scris o altă carte, The Great Second Advent Movement (Marea mișcare a celei de-a doua veniri). Aceasta din urmă oferă o privire fascinantă asupra credinței și învățăturilor primilor adventiști.
Doamne Dumnezeule, ajută-mă să continui cu perseverență lucrarea pe care mi-ai încredințat-o, să nu obosesc în facerea binelui și să trăiesc pentru a reflecta chipul Tău în tot ceea ce fac. Poate că munca mea nu va fi apreciată mereu de oameni, dar știu că Tu vezi totul și prețuiești fiecare pas făcut cu credincioșie.
